Diabetul zaharat este o afecţiune de care suferă peste 537 de milioane de oameni din lumea întreagă. S-au împlinit 100 de ani de la realizarea primei injecţii cu insulină, iar evoluţia medicinei şi tehnologiilor medicale face ca pacienţii cu diabet dependenţi de insulină să-şi administreze mai uşor insulina salvatoare de viaţă, iar într-o bună zi să spere la autonomie completă.
În ianuarie 1922 prima persoană din lume, un tânăr de 14 ani cu diabet de tip 1, primea prima injecţie de insulină. În cei 100 de ani de la administrarea insulinei, cea care a dat startul unei serii de inovaţii în tratamentul diabetului, diabetul a devenit astăzi o boală mai uşor de diagnosticat şi de ţinut sub control, în condiţiile în care s-a ajuns şi la administrarea unei singure insuline o dată pe săptămână.
,,Există cercetare privind insulinele cu administrare orală, sunt nanotehnologii care permit aceasta, sunt în dezvoltare şi insuline inteligente care acţionează în funcţie de valoarea glicemiei”, a declarat în cadrul webinarului ,,Insulina 100" prof. univ. dr. Bogdan Timar, decanul Facultăţii de Medicină UMF ,,Victor Babeş” Timişoara şi medic diabetolog,
Potrivit specialistului, insulina a schimbat nu doar perspectivele medicale , ci pe cele sociale. ,,Eu cred că în cel mult 10 ani de acum înainte vom asista la o autonomie completă a pacientului cu diabet. Cu un sistem biologic sau tehnologic va putea să trăiască ca şi cum nu ar avea diabet”, e de părere prof. dr. Timar.
În România aproape 2 milioane de români suferă de diabet, iar numărul noilor pacienţi este în creştere peste tot în lume. Chiar dacă încă nu se poate vorbi de o vindecare a diabetului, conf. dr. Anca Pantea Stoian, medic diabetolog, susţine că diabetul poate fi considerată ,,o patologie foarte uşor de tratat”.
,,Putem vorbi de o remisie a diabetului zaharat de tip 2 când există insulinorezistenţă marcată. S-a observat că pentru o perioadă de timp chirurgia bariatrică a remis diabetul, la fel şi prediabetul, dar nu este o boală curabilă sută la sută”, a subliniat conf. dr. Anca Pantea Stoian.
Invitată la dezbaterea online ,,Diabetes360”, organizată de redacţia 360medical.ro cu ocazia aniversării a 100 de ani de la descoperirea insulinei, conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian, de la UMF ,,Carol Davila” din Bucureşti, vicepreşedinte a Comisiei Naţionale de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul Ministerului Sănătăţii, a declarat că ,,toţi pacienţii cu diabet, dacă nu au un control glicemic bun, indiferent până la urmă despre ce anume patologie infecţioasă discutăm, vor avea cu siguranţă o evoluţie nu tocmai bună”, arătând cât de importantă este monitorizarea bolii.
România, atât pentru diabetul zaharat cât şi pentru neuropatia diabetică, una dintre cele mai frecvente complicaţii ale diabetului, are toate intervenţiile care pot fi oferite gratuit prin cadrul Programului naţional de sănătate destinat tratamentului şi diagnosticului diabetului zaharat, după cum a arătat prof. dr. Bogdan Timar, într-un interviu acordat 360medical.