România a ajuns la 183 de cazuri confirmate de infecţie cu varianta omicron a SARS-CoV-2

România a ajuns la 183 de cazuri confirmate de infecţie cu varianta omicron a SARS-CoV-2

Numărul de cazuri de infecţie cu varianta omicron a virusului SARS-CoV-2 confirmate prin secvenţiere genomică s-a dublat în România, după raportarea a încă 91 de cazuri noi în ultimele două zile. 

Astfel, România a ajuns la 183 de cazuri confirmate de infecţie cu noua tulpină, din care 91 au fost raportate în ultimele două zile de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” şi INCDMM „Cantacuzino”.

Este vorba despre 46 de bărbaţi şi 45 de femei din Bucureşti şi judeţele Braşov, Mureş, Constanţa, Harghita, Ilfov, Sibiu, Tulcea, Argeş, Călăraşi, Maramureş, Călăraşi, Caraş Severin, Prahova, Satu-Mare şi Timişoara.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 9 persoane au istoric de călătorie în Marea Britanie, Italia şi Portugalia, iar 40 sunt nevaccinate împotriva Covid-19.

Primele două cazuri au fost anunţate în 4 decembrie, fiind confirmate la doi dintre pasagerii cursei din Africa de Sud care a aterizat la Bucureşti în data de 30 noiembrie 2021.

Varianta omicron, identificată pentru prima dată în Botswana în 11 noiembrie, a devenit a cincea inclusă în categoria “de îngrijorare” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Anterior, potrivit clasificărilor OMS, existau patru variante “de îngrijorare” – alfa, beta, gama şi delta – şi două variante “de interes” – lambda şi miu.

Datele actuale sugerează că varianta omicron este mai contagioasă decât tulpina delta, însă ar putea provoca forme de boală mai puţin severe.

Datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că varianta omicron a virusului SARS-CoV-2 a fost identificată la 34,4% dintre probele secvenţiate genomic săptămâna trecută în România.

viewscnt