Persoanele centenare, considerate odată rare, au devenit o prezenţă obişnuită la nivel global. Acestea reprezintă grupul demografic cu cea mai rapidă creştere a populaţiei mondiale, numărul lor dublându-se aproximativ la fiecare zece ani începând cu anii 1970.
Cât de mult pot trăi oamenii şi ce anume determină o viaţă lungă şi sănătoasă i-a preocupat pe oameni încă din timpuri străvechi. Platon şi Aristotel au discutat şi au scris despre procesul de îmbătrânire cu peste 2.300 de ani în urmă.
Aflarea secretului din spatele longevităţii excepţionale nu este însă uşoară şi implică desluşirea interacţiunii complexe dintre predispoziţia genetică şi factorii legaţi de stilul de viaţă şi modul în care aceştia interacţionează de-a lungul vieţii unei persoane.
Acum, un studiu publicat recent în revista GeroScience, a scos la iveală o serie de biomarkeri comuni, inclusiv nivelurile de colesterol şi glucoză, la persoanele care trăiesc peste 90 de ani.
Nonagenarii şi centenarii prezintă de mult timp un interes intens pentru oamenii de ştiinţă, deoarece ar putea oferi cunoştinţele necesare despre cum să trăim mai mult şi, poate, cum să îmbătrânim într-o stare de sănătate mai bună.
Până în prezent, studiile privind centenarii au fost adesea la scară mică şi s-au concentrat pe grupuri restrânse, din care au fost excluşi centenarii care trăiesc în centre de îngrijire.
Un set uriaş de date
Studiul, desfăşurat de o echipă de la Institutul Karolinska, din Suedia, este considerat cel mai amplu de până acum care compară profilurile biomarkerilor măsuraţi de-a lungul vieţii în rândul persoanelor cu o longevitate excepţională şi a persoanelor cu o durată de viaţă mai scurtă.
Cercetătorii suedezi au comparat profilurile biomarkerilor persoanelor care au ajuns să trăiască peste 100 de ani cu cele ale persoanelor cu o durată de viaţă mai scurtă, şi au investigat legătura dintre aceste profiluri şi şansa de a ajunge centenar.
Analiza a inclus date de la 44.000 de suedezi care au fost supuşi unor evaluări ale stării de sănătate la vârste cuprinse între 64 şi 99 de ani - aceştia reprezentând un eşantion din aşa-numita cohortă Amoris.
Participanţii au fost apoi urmăriţi prin intermediul datelor din registrele suedeze timp de până la 35 de ani. Dintre aceste persoane, 1.224, sau 2,7%, au trăit până la vârsta de 100 de ani.
Marea majoritate (85%) a centenarilor au fost femei.
Au fost incluşi 12 biomarkeri pe bază de sânge legaţi de inflamaţie, metabolism, funcţia hepatică şi renală, precum şi de o eventuală malnutriţie şi anemie. Toţi aceştia au fost asociaţi cu îmbătrânirea sau mortalitatea în alte studii anterioare.
Biomarkerul legat de inflamaţie a fost acidul uric - un produs rezidual din organism cauzat de digestia anumitor alimente.
Echipa a analizat şi markerii legaţi de starea şi funcţia metabolică, inclusiv colesterolul total şi glucoza, precum şi cei legaţi de funcţia hepatică, cum ar fi alanină aminotransferaza (Alat), aspartat aminotransferaza (Asat), albumina, gama-glutamil transferaza (GGT), fosfataza alcalină (Alp) şi lactat dehidrogenază (LD).
Au mai fost analizate creatinina, care este legată de funcţia renală, şi fierul şi capacitatea totală de legare a fierului (TIBC), care este legată de anemie.
În cele din urmă, cercetătorii au investigat şi albumina, un biomarker asociat cu nutriţia.
Constatări
Cercetătorii de la Karolinska au constatat că, în general, persoanele care au trăit până la împlinirea vârstei de 100 de ani au avut tendinţa de a avea niveluri mai scăzute de glucoză, creatinină şi acid uric începând cu vârsta de 60 de ani.
Deşi valorile mediane nu au fost semnificativ diferite între centenari şi necentenari pentru majoritatea biomarkerilor, centenarii au prezentat rareori valori extrem de ridicate sau scăzute.
De exemplu, foarte puţini dintre centenari au avut un nivel de glucoză de peste 6,5 la începutul vieţii sau un nivel de creatinină de peste 125.
Pentru mulţi dintre biomarkeri, atât centenarii, cât şi necentenarii au avut valori în afara intervalului considerat normal în ghidurile clinice. Acest lucru se datorează probabil faptului că aceste ghiduri sunt stabilite pe baza unei populaţii mai tinere şi mai sănătoase, au indicat cercetătorii.
Atunci când au explorat ce biomarkeri sunt legaţi de probabilitatea de a ajunge la 100 de ani, oamenii de ştiinţă au constatat că toţi cei 12 biomarkeri, cu excepţia a doi dintre ei (alat şi albumină), au arătat o legătură cu probabilitatea de a ajunge la 100 de ani.
Rezultatele au rămas la fel şi după luarea în considerare a altor factori precum vârsta, sexul şi povara bolii.
Persoanele din cele cinci grupe cu cele mai scăzute niveluri de colesterol total şi fier au avut o şansă mai mică de a ajunge la 100 de ani în comparaţie cu cele cu niveluri mai ridicate.
În timp ce, persoanele cu niveluri mai ridicate de glucoză, creatinină, acid uric şi markeri pentru funcţia hepatică au avurt şanse mai scăzute de a ajunge centenari.
În termeni absoluţi, diferenţele au fost destul de mici pentru unii dintre biomarkeri, în timp ce pentru alţii diferenţele au fost ceva mai substanţiale, au indicat autorii.
Pentru acidul uric, de exemplu, diferenţa absolută a fost de 2,5 puncte procentuale. Acest lucru înseamnă că persoanele din grupul cu cel mai scăzut acid uric aveau 4% şanse de a împlini 100 de ani, în timp ce în grupul cu cele mai ridicate niveluri de acid uric doar 1,5% au ajuns la 100 de ani.
Chiar dacă diferenţele pe care cercetătorii le-au descoperit au fost în general destul de mici, ele sugerează o legătură potenţială între sănătatea metabolică, nutriţie şi longevitatea excepţională, au scris autorii.
Cu toate acestea, studiul nu permite nicio concluzie cu privire la ce factori ai stilului de viaţă sau gene sunt responsabili pentru valorile biomarkerilor.
Autorii cred că factori precum alimentaţia şi consumul de alcool joacă un rol, şi sugerează urmărirea valorilor rinichilor şi ficatului, precum şi a glucozei şi acidului uric pe măsură ce îmbătrânim.
De asemenea, ei subliniază faptul că diferenţele dintre biomarkeri care au putut fi observate cu mult timp înainte de deces sugerează că genele şi stilul de viaţă pot juca, de asemenea, un rol.
