Medicamentul antidepresiv fluoxetină, cunoscut mai bine sub numele comercial de Prozac, ar putea oferi primul tratament pentru principala cauză a orbirii legată de vârstă, sugerează noi cercetări de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Virginia din Statele Unite. O echipă de specialişti a descoperit că fluoxetina poate fi eficientă în degenerescenţa maculară atrofică („uscată“).
Boala afectează aproape 200 de milioane de oameni din întreaga lume. Medicamentul s-a arătat promiţător în testele şi pe modelele animale de laborator, iar rezultatele au fost întărite de examinarea a două baze uriaşe de date de asigurări de sănătate cu peste 100 de milioane de indivizi. Analiză a concluzionat că pacienţii care au luat fluoxetină au fost mai puţin susceptibili să dezvolte degenerescenţa maculară atrofică (AMD) legată de vârstă.
Pe baza constatărilor, cercetătorii îndeamnă la efectuarea studiilor clinice pentru a testa medicamentul la pacienţii cu AMD. Dacă studiile clinice vor avea suscces specialiştii spun că medicamentul ar putea fi administrat fie pe cale orală, fie printr-un implant de lungă durată în ochi.
„Aceste descoperiri sunt un exemplu elocvent de reconfigurare a unui medicament existent, folosind cunoştinţele medicale într-un mod nou şi neaşteptat. În cele din urmă, cel mai bun mod de a testa dacă fluoxetina are beneficii în degenerescenţa maculară este de a face un studiu clinic prospectiv", spune prof. dr. Bradley D. Gelfand de la departamentul de oftalmologie şi inginerie biomedicală al UVA.
Cercetătorii cred că fluoxetina acţionează împotriva AMD prin legarea de agentul inflamator al sistemului imunitar, NLRP3-ASC, care declanşează deteriorarea maculei (stratul pigmentar din retina ochiului), atunci când ţesuturile retiniene îmbătrânesc, ceea ce duce la distrugerea vederii centrale şi chiar la orbire totală.
După efectuarea unor cercetări de bază ample echipa profesorului Gelfand a testat fluoxetina şi alte opt medicamente pentru depresie într-un model AMD de şoareci, pentru a vedea ce efect au, şi dacă există vreun efect. Oamenii de ştiinţă au descoperit că fluoxetina a încetinit progresia bolii, în timp ce restul medicamentelor nu au avut efect.
Încurajaţi de aceste descoperiri, cercetătorii au analizat utilizarea fluoxetinei în rândul pacienţilor cu vârsta de peste 50 de ani în două baze enorme de date de asigurări de sănătate. Persoanele care au luat medicamentul au avut o rată „semnificativ" mai lentă de a dezvolta AMD uscat, conform cercetărilor.
Specialiştii spun că metoda lor, care a combinat cercetarea ştiinţifică de bază cu analiza unui volum foarte mare de date, ar putea facilita reutilizarea medicamentelor existente pentru multe afecţiuni, accelerând noi tratamente pentru pacienţi.
„Abordările tradiţionale pentru dezvoltarea medicamentelor pot fi costisitoare şi consumatoare de timp. În medie, un medicament nou aşteaptă între 10-12 ani până să fie aprobat de FDA şi costurile de dezvoltare sunt de 2,8 miliarde de dolari. Identificând activităţi terapeutice nerecunoscute pentru un medicament existent, aprobat de FDA, folosind analiza data mining pentru a extrage informaţii relevante din cantităţi enorme de date disponibile (big data), împreună cu demonstrarea eficacităţii acestuia într-un model relevant pentru boală, ar putea accelera foarte mult şi reduce costul dezvoltării medicamentelor", spune Gelfand.
Profesorul Gelfand a utilizat o abordare similară la începutul anului pentru a determina dacă medicamentele antiretrovirale împotriva HIV cunoscute sub numele de inhibitori analogi ai nucleozidelor de transcriptază inversă NRTI (inhibitori nucleozidici/nucleotidici) pot fi utile şi împotriva degenerescenţei maculare uscate.
„Deşi am avut un mare succes cu această abordare care utilizează datele reale ale pacienţilor, este posibil ca să fi zgâriat doar suprafaţa în găsirea de noi utilizări pentru medicamentele vechi. Este tentant să ne gândim la tot potenţialul terapeutic neexploatat al medicamentelor care stau pe rafturile farmaciilor", mai spune Gelfand.
Cercetătorii şi-au publicat concluziile în revista ştiinţifică PNAS, la începutul lunii octombrie. Principalul autor al lucrării a fost prof. Meenakshi Ambati, de la liceul public Albemarle din VA, care a câştigat pentru munca sa mai multe premii naţionale şi internaţionale la concursuri de ştiinţă. Ea a lucrat ca voluntar în laboratorul prof. Gelfand şi a folosit iniţial pentru acest studiu tehnici ştiinţifice de bază. Când laboratorul a fost închis din cauza pandemiei Covid-19, ea şi-a continuat lucrul la această cercetare folosind analize computaţionale, ceea ce a conferit, în cele din urmă, studiului general abordarea sa multi-criterială.
