Un studiu australian arată că un tratament antibiotic obişnuit nu reuşeşte să prevină infecţiile la pacienţii care au suferit o intervenţie chirurgicală. Practica de a prescrie două tipuri diferite de medicamente pacienţilor supuşi unei intervenţii chirurgicale de înlocuire a articulaţiilor ar trebui să înceteze, potrivit unui expert.
Prescrierea mai multor antibiotice pacienţilor supuşi unei intervenţii chirurgicale de înlocuire a articulaţiilor nu previne infecţiile, în ciuda faptului că este o practică obişnuită, a constatat un studiu australian de amploare.
Folosirea greşită şi excesivă a antibioticelor este principalul factor care determină mutaţiile organismelor care devin rezistente la acestea, ceea ce se numeşte rezistenţă antimicrobiană.
Experţii au avertizat că intervenţiile chirurgicale sigure şi obişnuite pot deveni periculoase dacă rezistenţa antimicrobiană face imposibilă tratarea infecţiilor dobândite în spital.
Înlocuirea articulaţiilor genunchiului şi şoldului sunt în creştere din cauza îmbătrânirii populaţiei.
În timp ce antibioticul cefazolina este adesea administrat în timpul acestor intervenţii chirurgicale pentru a preveni infecţiile postoperatorii, o creştere a numărului bacterii rezistente la acesta a făcut ca multe spitale să îl combine cu un alt antibiotic numit vancomicină, utilizat în mod obişnuit pentru stafilococul auriu.
Tulpinile rezistente de stafilococ auriu pot fi mortale şi sunt adesea descrise drept „superbacterii", din cauza faptului că mai multe antibiotice sunt ineficiente împotriva lor.
Cercetătorii de la Universitatea Monash, care au condus recentul studiu, au administrat cefazolină la 4.239 de pacienţi cu înlocuiri articulare din 11 spitale australiene, fie în combinaţie cu vancomicina, fie cu un placebo.
Prof. Trisha Peel, medic specialist în boli infecţioase, care a condus echipa, a declarat că infecţiile postoperatorii afectează până la 3% dintre pacienţii cu operaţii de înlocuire a articulaţiilor şi „cauzează multă suferinţă", pacienţii având adesea nevoie de operaţii repetate şi uneori decedând. Există, de asemenea, un cost economic semnificativ.
Cercetătorii au constatat că vancomicina nu a prevenit infecţiile în rândul pacienţilor. Studiul a observat că, în mod neaşteptat, 5,7% dintre pacienţii care au suferit o înlocuire a articulaţiei genunchiului în grupul de vancomicină au contractat o infecţie, comparativ cu 3,7% dintre pacienţii cu genunchi din grupul placebo.
Peel a declarat că nu este clar de ce antibioticul adăugat a crescut numărul infecţiilor doar la pacienţii operaţi la genunchi şi că studiile viitoare vor examina acest lucru.
Cercetarea, publicată joi, 19 octombrie, în New England Journal of Medicine - NEJM, a răspuns definitiv la întrebarea dacă tratamentul combinat a fost eficient, cu „nu", a precizat medicul.
Prescrierea necorespunzătoare ar trebui să înceteze, a spus dr. Peel, agenţia ştiinţifică naţională CSIRO descriind rezistenţa antimicrobiană ca fiind o „criză globală iminentă în domeniul sănătăţii".
„Dacă nu este nevoie să folosim un antibiotic, este important să ştim acest lucru, pentru a conserva această resursă importantă", a precizat dr. Peel.
În cazuri rare, vancomicina poate declanşa, de asemenea, o reacţie alergică gravă, care pune viaţa în pericol, cunoscută sub numele de anafilaxie, ceea ce sporeşte importanţa utilizării sale doar atunci când este cazul, a subliniat ea.
