Cardiologia intervenţională este o supraspecializare aflată la intersecţia dintre specialităţile cardiologie, radiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară şi se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor cordului şi ale vaselor mari, folosind metode imagistice şi tehnici endovasculare specializate. Procedurile de cardiologie intervenţională sunt minim invazive şi se realizează prin cateterizare percutanată.
Indicaţia de tratament prin cardiologie intervenţională este stabilită după evaluarea riguroasă a pacientului, realizată de o echipă medicală alcătuită din cardiolog clinician, cardiolog intervenţionist, chirurg cardiovascular sau, după caz, chirurg vascular. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare include evaluarea imagistică avansată – coronarografie, angiografie, arteriografie, ecografie Doppler, ecografii speciale – în vederea diagnosticării corecte şi a instituirii prompte a tratamentului.
Proceduri endovasculare
Procedurile de cardiologie intervenţională se realizează prin cateterism cardiac, o metodă minim invazivă: sub ghidaj radiologic, se introduce la nivelul vaselor de sânge mari o sondă subţire, flexibilă, denumită cateter, care înaintează prin interiorul vaselor mari până la nivelul inimii, pentru a diagnostica şi trata endovascular diversele afecţiuni vizate. Procedura furnizează informaţii importante despre starea şi funcţionalitatea inimii, despre integritatea valvelor cardiace şi despre fluxul sanguin în arterele coronare.
În Laboratorul de Cateterism Cardiac se practică proceduri diagnostice şi terapeutice pentru patologia coronariană şi arterială periferică (angioplastii coronariene, angioplastii periferice şi hibride), precum şi tratamente structurale pentru protezarea valvelor cardiace (aortică, mitrală, tricuspidă) sau repararea endovasculară a anevrismului de aortă. Modalitatea optimă de tratament intervenţional se alege în funcţie de particularităţile cazului, pentru a obţine beneficii maxime cu riscuri minime.
Intervenţii hibride
Intervenţiile vasculare hibride sunt indicate în tratamentul stenozelor arteriale (îngustări severe ale diametrului arterial), pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală vasculară periferică şi cu afectare multisectorială. De cele mai multe ori, pacienţii se prezintă la medic în stadii avansate ale bolii, atunci când durerea este severă şi afectează semnificativ calitatea vieţii. O astfel de afectare vasculară, cu leziuni trofice şi flux sanguin scăzut la nivelul piciorului, poate avea o evoluţie gravă şi poate duce chiar la amputaţia membrului inferior afectat.
Procedura de revascularizare a arterelor cu leziuni ocluzive etajate combină tehnici distincte – iniţial un act intervenţional, endovascular, apoi, un al doilea act, de chirurgie vasculară. Tehnica hibridă (endovasculară şi chirurgicală) oferă multiple beneficii, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt. Intervenţiile hibride oferă pacientului, într-o singură fază, siguranţă şi confort, riscuri anestezice diminuate, timp operator scurtat şi, bineînţeles, recuperare postoperatorie rapidă. Cu ajutorul intervenţiilor vasculare hibride se pot aborda segmente arteriale greu accesibile chirurgului vascular, fiecare segment arterial revascularizat anulând varianta tragică a unei amputaţii.
Cardiologie intervenţională la Spitalul Clinic SANADOR
La Spitalul Clinic SANADOR, echipele competente asigură cele mai bune îngrijiri pentru pacienţii cu boli cardiovasculare, inclusiv pentru cei cu patologie complexă. În funcţie de indicaţia terapeutică, pacienţii sunt trataţi fie endovascular (intervenţional), fie chirurgical. Cazurile complexe, dificile, sunt tratate de echipa multidisciplinară, prin intervenţii hibrid, cu componente endovasculară şi chirurgicală.
Laboratorul de angiografie SANADOR este dotat cu două angiografe moderne ultraperformante Philips Azurion 7, din cea mai nouă generaţie de echipamente medicale pentru cardiologia intervenţională, care permit realizarea intervenţiilor hibride la cele mai avansate standarde internaţionale. Calitatea înaltă a imaginilor tridimensionale obţinute permite medicilor vizualizarea arterelor din întregul organism (artere cerebrale, coronare, ale membrelor inferioare) şi urmărirea vascularizaţiei ţesuturilor sub forma unei hărţi, folosind doze minime de substanţă de contrast.
Pentru siguranţa procedurilor hibride, Laboratorul de Angiografie de la SANADOR asigură condiţii de sterilitate ca în blocul operator prin sistemul modern de ventilaţie cu presiune pozitivă, care oferă avantaje multiple precum aspiraţia ionilor generaţi în timpul procedurilor şi reducerea expunerii la radiaţii a medicului şi a pacientului.