Un studiu danez confirmă că varianta omicron evită mai uşor protecţia vaccinală, dar provoacă forme mai uşoare de Covid-19

Un studiu danez confirmă că varianta omicron evită mai uşor protecţia vaccinală, dar provoacă forme mai uşoare de Covid-19

Un nou studiu realizat de cercetători din Danemarca confirmă că varianta omicron a SARS-CoV-2 evită mai uşor decât tulpina delta protecţia oferită de vaccinuri, dar provoacă forme mai uşoare de Covid-19.

Un virus poate fi mai transmisibil din mai multe motive, de la timpul de supravieţuire în aer până la capacitatea de ataşare pe celule sau de a scăpa sistemului imunitar.

Noul studiu, realizat de cercetători de la Universitatea Copenhaga şi de la  Statens Serum Institut (SSI), a investigat circa 12.000 de gospodării din Danemarca la jumătatea lunii decembrie.

Potrivit rezultatelor studiului, citate de Reuters, varianta omicron este de 2,7 până la 3,7 ori mai contagioasă decât varianta delta a SARS-CoV-2 în rândul danezilor vaccinaţi.

În Danemarca, circa 78% din populaţie estye vaccinată, iar 48% dintre danezi au primit şi doza booster. Circa 80% dintre persoanele vaccinate în Danemarca au primit serul Pfizer/BioNTech.

Concluziile studiului arată că virusul este mai contagios în primul rând ca urmare a capacităţii mai mari de a evita protecţia vaccinală.

"Rezultatele noastre confirmă că răspândirea rapidă a variantei omicron poate fi asociată evadării sistemului imun mai degrabă decât unei creşteri a transmisibilităţii de bază", afirmă autorii studiului.

De asemenea, studiul arată că persoanele vaccinate cu doza booster au riscuri mai mici de a transmite virusul, indiferent de varianta acestuia, comparativ cu persoanele nevaccinate.

O altă concluzie a studiului este că infectarea cu varianta omicron provoacă forme de Covid-19 mai puţin severe decât infectarea cu varianta delta.

viewscnt