Ghidurile clinice naţionale pentru tratamentul bolii Covid-19 variază semnificativ în întreaga lume, ţările cu resurse insuficiente fiind cele mai predispuse să se abată de la standardul de aur - recomandările de tratament standard, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Aproape toate ghidurile naţionale recomandă cel puţin un tratament care s-a dovedit că nu funcţionează, a constatat o analiză comparativă publicată luni în revista cu acces liber BMJ Global Health.
Variaţii semnificative în recomandările naţionale de tratament pentru Covid-19 au fost suspectate încă de la apariţia pandemiei, dar acestea nu au fost cuantificate în mod oficial sau studiate în profunzime, notează cercetătorii.
Şi, în ciuda faptului că boala Covid-19 nu mai face atâtea pagube asupra vieţilor şi sănătăţii populaţiei ca odinioară, virusul încă evoluează şi este activ în întreaga lume, subliniază autorii analizei.
OMS nu a anulat statutul de urgenţă de sănătate publică al Covid-19 decât în mai 2023.
Pentru a evalua în ce măsură practica clinică la nivel naţional a respectat recomandările OMS (versiunea a 11-a; iulie 2022) - considerată standardul de aur - pentru tratamentul Covid-19, cercetătorii au analizat conţinutul celor mai recente ghiduri naţionale ale tuturor celor 194 de state membre ale OMS la sfârşitul anului 2022. Între timp OMS are o versiune revizuită a acestor recomandări, din noiembrie 2023 (versiunea nr. 13).
Fiecare set de ghiduri a fost punctat în funcţie de cât de mult s-a aliniat la recomandările OMS. S-au acordat puncte suplimentare pentru cele care fuseseră actualizate în ultimele şase luni; cele care au făcut recomandări în conformitate cu puterea dovezilor şi cele care au inclus evaluări ale eficienţei tratamentelor şi ale efectelor secundare ale acestora.
Bogăţia şi resursele fiecărei ţări au fost apoi comparate folosind produsul intern brut (PIB) al Băncii Mondiale pe cap de locuitor în dolari americani pentru 2021, indicele de dezvoltare umană 2021, şi indicele de securitate sanitară globală 2021.
Din cele 194 de ţări contactate, 72 nu au răspuns. Dintre cele 122 rămase, nouă nu aveau ghiduri oficiale sau nu au putut fi accesate, iar alte patru nu recomandau niciun tratament, aşa că acestea au fost excluse, rămânând un total de 109.
Ţările pentru care nu au fost obţinute ghiduri aveau, în medie, populaţii mai mici, un PIB pe cap de locuitor mai mic şi un indice global de securitate sanitară mai mic, ceea ce indică provocări economice mai mari şi o capacitate mai redusă de a răspunde la urgenţele sanitare.
Cea de-a 11-a iteraţie a ghidurilor OMS clasifică gravitatea bolii, dar majoritatea ghidurilor analizate (84%; 92) nu au definit gravitatea Covid-19 în acelaşi mod, iar unele nu au definit deloc gravitatea (6,5%; 7). Doar 10 ghiduri (9%) au utilizat definiţii ale severităţii bolii comparabile cu cele ale OMS.
Cele mai multe ghiduri (77%; 84) nu au inclus o evaluare a forţei sau a certitudinii recomandării terapeutice. Iar intervalul de medicamente recomandate, indiferent de severitate, a variat de la 1 la 22. Ghidurile OMS recomandă un total de 10.
În total, 105 ghiduri au inclus cel puţin un tratament recomandat de OMS, dar 4 nu au recomandat niciunul. Ţările din regiunea africană au avut o proporţie semnificativ mai mică de terapii recomandate de OMS, în comparaţie cu ţările din Europa şi Asia de Sud-Est.
Cele mai frecvent recomandate medicamente au fost corticosteroizii (92%;100), 80% (88) dintre ghiduri recomandându-le pentru aceeaşi gravitate a bolii ca şi OMS. Dar corticosteroizii nu au fost recomandaţi în cazul bolilor severe în aproape 1 din 10 ghiduri, în ciuda dovezilor copleşitoare privind beneficiile lor.
Medicamentul remdesivir a fost recomandat pentru boala severă sau critică în jumătate dintre ghiduri (51%; 72), deşi ghidurile OMS recomandă remdesivirul doar condiţionat pentru boala uşoară la pacienţii cu cel mai mare risc de internare în spital.
La sfârşitul anului 2022, multe ghiduri continuau să recomande tratamente pe care OMS le nerecomandase, inclusiv clorochină, lopinavir, ritonavir, azitromicină; vitamine şi/sau zinc.
Unul din trei ghiduri (36; 33%) a recomandat cel puţin un anticorp monoclonal neutralizant îndreptat împotriva SARS-CoV-2, virusul responsabil de Covid-19. Aceste ghiduri au fost emise de ţări mai bogate.
Dar doi dintre aceşti anticorpi monoclonali - amlanivimabplus sau minus etesivamab, şi regdanivimab - au apărut în mod constant în ghidurile clinice, deşi nu au fost recomandaţi de OMS.
Dozele celor mai frecvent recomandate medicamente au variat, de asemenea,. Iar multe ghiduri nu fuseseră actualizate de mai mult de şase luni.
Ghidurile din ţările cu resurse insuficiente au prezentat cele mai mari diferenţe faţă de recomandările OMS, atunci când au fost clasificate în funcţie de PIB-ul anual, de indicele de dezvoltare umană şi de indicele de securitate sanitară globală.
Cercetătorii recunosc mai multe limitări ale constatărilor lor, inclusiv punctajul utilizat pentru evaluarea ghidurilor, care nu a fost validat de alte studii, şi imposibilitatea de a evalua toate ghidurile naţionale.
Dar, cu toate acestea, ei s-au întreabat „de ce diferă atât de mult [recomandările naţionale] în ceea ce priveşte îndrumările de tratament pentru o infecţie atât de răspândită şi potenţial gravă, când toate ţările au acces la aceleaşi informaţii?
„În afară de costul prohibitiv al unor medicamente pentru mediile cu resurse reduse, nu avem o explicaţie satisfăcătoare", au declarat autorii studiului.
Aceştia oferă câteva explicaţii posibile, inclusiv variaţii în modul în care este definită gravitatea şi, prin urmare, cel mai adecvat tratament pentru Covid-19; evoluţia dovezilor; şi haosul şi confuzia în materie de cercetare din primele etape ale pandemiei, ceea ce a dus la afirmaţii şi contraziceri, agravate de interesul politic şi mediatic intens.
„În această 'ceaţă ca-n vreme de război', ţările au simţit în mod clar nevoia de a spune ceva şi de a face ceva, chiar dacă acest lucru se baza pe foarte puţine dovezi", explică cercetătorii. „Dar de ce multe dintre aceste remedii nedovedite au continuat să fie recomandate în timp ce dovezile privind ineficienţa lor s-au acumulat este mult mai puţin clar", adaugă ei.
„Există în mod clar mai multe variaţii în orientările naţionale pentru terapeutica Covid-19 decât ar trebui să existe pentru a asigura un tratament optim", care nu sunt justificate de diferenţele semnificative între populaţii sau de variaţia geografică a sensibilităţii antivirale SARS-CoV-2, scriu ei.
Inegalităţile globale în materie de sănătate au în mod clar un rol de jucat, ceea ce duce la recomandarea unor terapii ineficiente, inaccesibile şi indisponibile, sugerează aceştia.
„Formalizarea proceselor de elaborare a [ghidurilor naţionale] pentru Covid-19 şi alte boli infecţioase este esenţială pentru a se asigura că aceste ghiduri se bazează pe cele mai bune dovezi disponibile", concluzionează aceştia.
„O abordare sistematică şi structurată nu numai că ar spori credibilitatea ghidurilor, dar ar putea contribui, de asemenea, la eficacitatea acestora în orientarea intervenţiilor de sănătate publică, în special într-un context pandemic", spun ei.
