Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) reprezintă principala sursă de finanţare a programelor publice de sănătate din România şi unul dintre cele mai mari bugete publice din ţara noastră. Anul acesta, bugetul fondului a ajuns, după rectificarea bugetară aprobată luna trecută, la circa 15 miliarde de euro. Miercuri, Guvernul aprobă o nouă majorare a bugetului FNUASS pentru luna octombrie, banii în plus fiind necesari pentru decontarea "consumului de medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate in programele naţionale cu scop curativ înregistrat în luna iulie 2024", potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Măsura este cuprinsă într-un memorandum cu tema "Suplimentarea limitei de credite bugetare aprobate pentru bugetul FNUASS pe luna octombrie 2024", aflat pe agenda şedinţei de miercuri a Executivului.
"Pentru asigurarea decontării în integralitate, în luna octombrie 2024, a consumului de medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate in programele naţionale cu scop curativ înregistrat în luna iulie 2024, sunt necesare credite bugetare suplimentare în sumă de 612.930 mii (612,93 milioane, n.r.) lei, reprezentând 73% din valoarea totală a acestui consum", se arată în memorandum.
Suplimentarea este necesară pentru a evita întârzierile la plată şi riscul de acumulare a obligaţiilor restante la finele perioadei, potrivit CNAS, care a solicitat suplimentarea.
"Nevoia suplimentării creditelor bugetare pentru luna octombrie 2024 derivă, de asemenea, din obligaţiile financiare înregistrate de casele de asigurări de sănătate, în limita creditelor de angajament aprobate. Nerespectarea termenelor de plată pentru medicamente poate duce la continuarea procedurii de infringement iniţiată de Comisia Europeană împotriva României, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată", mai arată documentul.
Autorii memorandumului susţin că, în lipsa acestei suplimentări, există riscul ca pacienţii cu afecţiuni cronice să nu mai poată beneficia de medicamentele esenţiale în cadrul programelor naţionale curative.
În 11 octombrie, Guvernul a aprobat alte majorări ale bugetului FNUASS, pentru modernizarea Platformei informatice din asigurările de sănătate (PIAS) şi pentru plata unor drepturi de natură salarială către angajaţii caselor de asigurări de sănătate.