Sindicatele care reprezintă interesele angajaţilor din sectorul sanitar public încep să discute despre un calendar oficial de proteste, după apariţia mai multor proteste spontane în ţară ale salariaţilor care au înregistrat în ianuarie scăderi de venituri faţă de anul trecut, şi acuză guvernul de întârzierea nepermisă a discuţiilor cu reprezentanţii sindicatelor.
Vineri, federaţia sindicală Sanitas, cu peste 100.000 de membri, a anunţat că a convocat consiliul naţional pentru 19 februarie, care va lua în discuţie calendarul de proteste sindicale pentru perioada următoare, “dacă reprezentanţii guvernului nu oferă soluţii reale pentru conservarea drepturilor salariale deja obţinute şi pentru menţinerea ritmului de creştere stabilit prin Legea nr. 153/2017”.
Anunţul vine după ce angajaţii unor spitale din Tulcea şi Piatra Neamţ au declanşat proteste spontane din cauza scăderii veniturilor nete în ianuarie comparativ cu ultimele luni din 2018.
Federaţia avertizează că mai multe categorii de angajaţi au înregistrat în ianuarie 2019 venituri mai mici faţă de decembrie 2018.
“Apreciem că reprezentanţii Guvernului României au amânat nepermis de mult întâlnirile solicitate de organizaţia noastră încă din luna decembrie 2018, care urmau să aibă ca scop analiza efectelor OUG nr. 114/2018 asupra veniturilor salariaţilor din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială”, a menţionat federaţia, într-un comunicat.
Cealaltă mare federaţie sindicală din sector, Solidaritatea Sindicală, a solicitat guvernului să rezolve problema sporurilor, principalul factor al scăderii veniturilor în ianuarie.
“Aşa cum am prezis, valul protestelor spontane se amplifică: după Tulcea astăzi au urmat colegele şi colegii de la Spitalul Judeţean Neamţ. Federaţia „Solidaritatea Sanitară” consideră că dreptul la sporul de 100% (raportat la salariul de bază actual) pentru lucrul în zilele libere legale şi dreptul la sporurile pentru condiţii de muncă acordate cel puţin la nivelul lor minim procentual sunt drepturi legale, garantate salariaţilor”, a precizat vineri federaţia.
“Cu alte cuvinte, solicitările salariaţilor sunt îndreptăţite, fiind înaintate cu multe luni în urmă Guvernului. Tăcerea Guvernului amplifică nemulţumirea salariaţilor”, au completat reprezentanţii federaţiei sindicale.
Federaţia Solidaritatea Sanitară solicită guvernului scoaterea indemnizaţiei de hrană din limita de 30%, aferentă sporurilor, şi introducerea ei în salariul de bază pentru toţi salariaţii.
Anterior, Solidaritatea Sindicală a estimat că peste jumătate dintre angajaţii din sănătate din România vor suferi scăderi ale veniturilor nete în acest an comparativ cu ultimele luni ale anului trecut.