Agenţia finanţată din PNRR care se va ocupa de construcţia sau modernizarea a 25 de spitale noi trebuie înfiinţată cel târziu în iunie 2022

Agenţia finanţată din PNRR care se va ocupa de construcţia sau modernizarea a 25 de spitale noi trebuie înfiinţată cel târziu în iunie 2022

Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), structura finanţată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care se va ocupa de construcţia sau modernizarea a 25 de spitale noi, trebuie înfiinţată cel târziu în iunie 2022. 

Noua agenţie va fi în subordinea Ministerului Sănătăţii şi se va ocupa, în locul direcţiilor din minister, de toate proiectele finanţate din PNRR, în condiţiile în care structurile actuale nu au competenţa necesară pentru a gestiona astfel de proiecte de amploare.

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a precizat că proiectul de ordonanţă de urgenţă (OUG) privind înfiinţarea ANDIS va fi trimis în luna martie către celelalte ministere pentru avizare, termenul de înfiinţare negociat cu Comisia Europeană fiind de cel târziu 30 iunie 2022.

"Până săptămâna trecută a fost finalizat draftul de ordonanţă de urgenţă pentru înfiinţarea acestei agenţii în subordinea Ministerului Sănătăţii, după consultări în cadrul ministerului şi cu Comisia Europeană. Ne găsim acum în procedura de avizare internă a acestei ordonanţe de urgenţă", a precizat prof. Rafila, în cadrul unei conferinţă de presă.

"În luna martie ea va fi trimisă celorlalte ministere avizatoare, urmând ca în lunile aprilie - mai această ordonanţă de urgenţă să fie aprobată de către guvern, termenul de înfiinţare a acestei agenţii fiind trimestrul II al anului 2022, adică data de 30 iunie. }ncercăm să devansăm aceste termene prin ceea ce facem", a mai spus ministrul.

Principala misiune a ANDIS în cadrul PNRR va fi gestionarea proiectelor de construire sau de modernizare a cel puţin 25 de spitale din România, selectate dintr-o listă de 49 de proiecte. Au fost reţinute proiectele cele mai avansate, care au şanse să fie finalizate până în 2026.

O altă prioritate în sănătate prevăzută în PNRR este realizarea de reforme pentru dezvoltarea capacităţii de gestionare a fondurilor publice, dezvoltarea capacităţii de investiţii în infrastructura sanitară şi s capacităţii de management al serviciilor de sănătate.

Această componentă, la care autorităţile române din domeniul sănătăţii au o capacitate slabă, are un buget de 180 milioane euro.

Primul proiect pe Sănătate prevăzut în PNRR a fost bifat în decembrie 2021 de autorităţile române. Este vorba de realizarea unui manual al centrelor comunitare integrate, ce vor include spaţii pentru furnizarea de servicii medicale, sociale şi educaţionale pentru grupurilor vulnerabile din România.

În cadrul componentei Sănătate a PNRR sunt propuse intervenţii prin care să se asigure accesul la asistenţă medicală prin crearea şi implementarea unor mecanisme juridice şi financiare de încurajare a implicării personalului medical şi de asistenţă medicală comunitară în oferirea serviciilor medicale către populaţia vulnerabilă, inclusiv prin mijloace de telemedicină.

Centrele comunitare integrate vor beneficia de investiţii bazate pe orientările metodologice prioritare care urmează să fie elaborate de Ministerul Sănătăţii în consultare cu reprezentanţii autorităţilor publice locale. Aceste orientări prioritare fac parte integrantă din manualul centrelor comunitare integrate.

viewscnt