ANPP: 70 de medicamente riscă să dispară din farmacii iar 18 din acestea nu au alternativă terapeutică

ANPP: 70 de medicamente riscă să dispară din farmacii iar 18 din acestea nu au alternativă terapeutică

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor atenţionează că un număr de 70 de medicamente ”riscă să dispară” din farmacii, 18 dintre acestea neavând alternativă terapeutică.

Anunţul a fost făcut după ce în urmă cu câtea zile Ministerul Sănătăţii a anunţat zilele trecute că a identificat soluţii pentru cele 128 de medicamente la care expiră preţurile în 2 şi 6 noiembrie, mai puţin pentru 18 molecule pentru care nu există nici o altă alternativă terapeutică.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, schimbarea tratamentului este o decizie ”cu consecinţe multiple” asupra sănătăţii fizice şi psihice a persoanei care trăieşte cu o boală, iar această hotărâre trebuie să fie luată ”exclusiv” de medic şi de pacient.

”Pacienţii români au nevoie ca cele 70 de medicamente să rămână în farmacii, iar tratamentul lor să nu fie întrerupt. Medicii şi societăţile profesionale trebuie să fie şi ei implicaţi în luarea acestor măsuri pentru că schimbarea tratamentului a zeci de mii de pacienţi este un lucru complicat, sensibil şi necesită timp”, arată ANPP, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Totodată, asociaţia solicită Ministerului Sănătăţii să renunţe la proiecte legislative "care pun în balanţă" viaţa pacientului cu diabet, cu boală cardiovasculară sau oncologică.

Ministerul Sănătăţii a anunţat zilele trecute că a identificat soluţii pentru cele 128 de medicamente la care expiră preţurile în 2 şi 6 noiembrie.

Astfel, precizau reprezentanţii ministerului, pentru 58 dintre acestea a fost acceptat preţul de către companiile farmaceutice, iar pentru alte 52 de molecule au fost identificate echivalente terapeutice de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi comisiile de specialitate.

Cu toate acestea conform ministerului, pentru cele 18 molecule la care nu s-a acceptat preţul şi nu s-a confirmat nici existenţa echivalentului farmaceutic, Ministerul Sănătăţii a solicitat din partea comisiilor de cardiologie, urologie, diabet, reumatologie, radiologie şi boli infecţioase un punct de vedere privind existenţa unui alt medicament care poate trata aceeaşi afecţiune în România.

viewscnt