FNUASS, subvenţionat de la bugetul de stat cu 1 miliard de euro în primele 7 luni pentru a acoperi cheltuielile în creştere

FNUASS, subvenţionat de la bugetul de stat cu 1 miliard de euro în primele 7 luni pentru a acoperi cheltuielile în creştere

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), care asigură finanţarea programelor publice de sănătate din România, a înregistrat un nivel-record al cheltuielilor în primele 7 luni din acest an, de aproape 30 miliarde lei, însă a primit subvenţii istorice de la bugetul de stat, de peste 1 miliard de euro, arată calculele 360medical.ro pe baza execuţiei bugetare publicate de Ministerul Finanţelor.

Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2021, fondul a înregistrat venituri totale de 27,56 miliarde lei, în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, în timp ce cheltuielile au urcat cu 9,7%, la 29,62 miliarde lei.

Deficitul FNUASS a fost în primele 7 luni de 2,06 miliarde lei, mai mare cu 20,7% faţă de cel din ianuarie-iulie 2020 (1,7 miliarde lei).

Totuşi, deficitul a fost ţinut sub control prin creşterea cu 9,3% a subvenţiilor pentru FNUASS de la bugetul de stat, de la 4,57 miliarde lei în primele 7 luni din 2020 până la 4,997 miliarde lei (peste 1 miliard de euro) în aceeaşi perioadă din 2021.

Fondul a fost alimentat în primele 7 luni ale anului în principal din contribuţiile de asigurări de sănătate plătite de asiguraţi şi angajatori, în valoare totală de 20,8 miliarde lei, în creştere cu 12,4% faţă de ianuarie-iulie 2020.

În schimb, veniturile din taxe (în principal taxa clawback) au scăzut în primele 7 luni din acest an cu 19,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, până la 1,76 miliarde lei, după plafonarea taxei clawback intrată în vigoare în vara anului trecut.

În 2020, FNUASS a înregistrat cheltuieli-record de 45,2 miliarde lei (9,3 miliarde euro), în creştere cu 8,2% faţă de 2019, în condiţiile în care încasările din contribuţii de sănătate au scăzut.

În acelaşi timp, veniturile FNUASS au crescut cu 7,1% în 2020 comparativ cu anul anterior, până la 44,8 miliarde lei, însă creşterea a fost generată aproape exclusiv din subvenţii din bugetul de stat aprobate de guvern.

Astfel, în 2020, subvenţiile primite de FNUASS de la bugetul de stat au însumat 9,28 miliarde lei (1,92 miliarde euro), cu 63% mai mari decât cele din anul precedent (5,69 miliarde lei).

FNUASS este alimentat în principal din contribuţiile de asigurări de sănătate ale angajaţilor din România şi asigură finanţarea programele de sănătate din România. Dacă apar deficite, acestea sunt acoperite prin transferuri de la bugetul de stat.

viewscnt