În ce situaţie este CNAS cu plata concediilor medicale

În ce situaţie este CNAS cu plata concediilor medicale

Concediile medicale se vor plăti eşalonat, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Preşedintele CNAS, dr. Valeria Herdea, a declarat luni că, în ceea ce priveşte concediile medicale, plata acestora se va face eşalonat.

„Concediile medicale se vor plăti eşalonat pentru că nu se pot face altfel. Plătim un procent în fiecare lună pentru a putea eşalona pe parcursul întregului an, de comun acord cu Ministerul de Finanţe", a precizat dr. Valeria Herdea.

Potrivit acesteia, evaluarea făcută la nivelul cabinetelor medicilor de familie se află la final şi s-au constatat „sub 1% derapaje", informează Agerpres.

Dr. Valeria Herdea a precizat ca verificarea medicilor de familie s-a făcut eşantionat.

Ea a anunţat ca la nivelul CNAS, începând cu 1 martie, se va derula o campanie de comunicare către pacienţi în aşa fel încât fiecare să înţeleagă că o persoană asigurată are „drepturi şi obligaţii".

„Dreptul la serviciu medical înseamnă şi obligaţia de a trece pe la medicul tău de familie în aşa fel încât sa poţi să îl ajuţi. Asta se face în toate ţările civilizate şi cred ca modelul vest european este de preluat şi la noi", a comunicat preşedintele CNAS.

viewscnt