Ministrul Sănătăţii afirmă că raportul controlului de la Spitalul Universitar va fi trimis procurorilor

Ministrul Sănătăţii afirmă că raportul controlului de la Spitalul Universitar va fi trimis procurorilor

Raportul realizat în urma controlului care a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti va fi trimis la Parchet, deoarece au fost constatate aspecte de natură penală, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată de Agerpres. 

Raportul de control, realizat în urma sesizărilor a doi asistenţi ai spitalului care au intrat în greva foamei, a fost realizat de echipe de control din partea CNAS şi din partea direcţiei de sănătate publică (DSP) Bucureşti, iar un draft al acestui raport a fost transmis deja Ministerului Sănătăţii.

"Pot să vă spun că parţial unele sesizări s-au adeverit, în sensul că nu au fost efectuate procedurile de dezinfecţie aşa cum trebuie în Ambulatoriu de Specialitate, fapt pentru care unitatea a fost sancţionată în timpul controlului. Am constatat, de asemenea, că s-ar putea să existe nişte probleme de natură penală la modul în care s-au făcut achiziţiile din fondurile Ministerului Sănătăţii", a spus Pintea.

Controlul a vizat activitatea spitalului începând din 2013.

"Obiectivele vizate au fost legate de modul în care sunt utilizate serviciile medicale pacienţilor, de modul în care au fost utilizate fondurile Ministerului Sănătăţii, modul în care angajaţii cunosc protocoalele, procedurile de curăţenie, de dezinfecţie la nivelul Spitalului Universitar. Aşa cum spuneam, am constatat că sunt anumite aspecte de natură penală, drept pentru care întregul raport al acestui control va fi trimis la Parchet", a precizat Pintea. 

Potrivit ministrului tot în urma controlului, a fost descoperit într-o cutie un aparat de radiologie în valoare de 200.000 de euro, care nu fusese folosit niciodată.

Acel aparat de 200.000 de euro a fost achiziţionat în 2014 şi în 2018 unul dintre membrii stafului tehnic declară că din curiozitate au deschis cutia să vadă ce se află în acel colet. În acel colet era un aparat de 200.000 de euro pe care secţiile îl solicitau pentru utilizare, un aparat de radiologie. Stătuse patru ani în cutie în spital, nimeni nu ştia ce este în acea cutie”, a spus ministrul.

Controlul a fost iniţiat de către Ministerul Sănătăţii după ce în luna august mai mulţi angajaţi ai Spitalului Universitar din personalul mediu şi auxiliar au protestat nemulţumiţi de faptul că ar avea sporuri mai mici dacă ar opta pentru vouchere de vacanţă.

Totodată, ei au recalamat atunci şi lipsa dotării cu materiale a spitalului şi unele nereguli în administrarea instituţieie.

viewscnt