Proiect de realizare a unor softuri pentru diagnostic personalizat de cancer, derulat la Timişoara

Proiect de realizare a unor softuri pentru diagnostic personalizat de cancer, derulat la Timişoara

Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului (OncoGen) din Timişoara derulează un proiect prin care se vor realiza aplicaţii software pentru diagnostic personalizat în cancer, care vor fi implementate ulterior în toate spitalele din vestul României, potrivit publicaţiei bihorene Bihon.ro.

Proiectul strategic “Iniţiativa comună România-Serbia împotriva cancerului în regiunea transfrontalieră” are ca scop îmbunătăţirea diagnosticului şi tratamentului tumorilor maligne şi dispune de un buget de 12 milioane euro, din care o sumă de peste 3 milioane euro este alocată centrului OncoGen.

Proiectul este derulat în parteneriat cu unele spitale din Serbia şi cu spitalul din Reşiţa.

„Ne propunem să dezvoltăm un soft care să permită atât spitalului nostrum, cât şi spitalelor din vestul ţării să permită un algoritm de interpretare a parametrilor obţinuţi de la pacienţii cu cancer, pentru a da un diagnostic personalizat fiecăruia dintre ei”, a spus coordonatorul OncoGen, doctorul Virgil Păunescu.

În cadrul proiectului, Centrul OncoGen va elabora aplicaţii software dedicate, care vor fi implementate ulterior în toate spitalele din regiune şi va achiziţiona echipamente specifice pentru diagnostic personalizat în cancer, prin secvenţiere.

Proiectul prevede achiziţionarea de echipamente pentru diagnostic personalizat în cancer, prin secvenţiere.

Potrivit specialiştilor, tratamentul în cancer bazat pe secvenţializare are o eficienţă mai mare cu 80%.

Tehnica secvenţierii permite identificarea exactă a genelor implicate în apariţia şi dezvoltarea cancerului, asigurând diagnosticul de precizie al bolii şi personalizarea terapiei.

viewscnt