Reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică (DSP) judeţene şi ai spitalelor publice au fost convocaţi marţi într-o videoconferinţă cu ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, pentru a discuta despre pregătirea valului 5 al pandemiei.
Decizia a fost luată în condiţiile în care numărul de cazuri noi de Covid-19 creşte într-un ritm alarmant.
Astfel, în ultima zi au fost confirmate 3.900 de cazuri noi de Covid-19 în România, cel mai mare număr din 16 noiembrie 2021. În primele două zile ale acestei săptămâni, numărul de cazuri noi confirmate în România a urcat cu 230% (de 3,3 ori) faţă de aceeaşi perioadă a săptămânii trecute, până la 5.656.
"Este o întâlnire cu direcţiile de sănătate publică şi cu managerii unităţilor sanitare pentru pregătirea valului 5. Sunt videoconferinţe se organizează periodic. Întâlnirile cu direcţiile de sănătate publică sunt aproape zilnice. Acum au fost convocaţi şi managerii unităţilor sanitare în vederea pregătirii valului 5 al al pandemiei", au declarat surse oficiale, pentru Agerpres.
În cursul zilei de marţi sunt programate două întâlniri, una la ora 12,00 şi cealaltă la ora 15,00.