Synevo România, parte a grupului suedez Medicover, a realizat anul trecut 16,4 milioane de teste, în creştere cu 9% faţă de anul anterior, pe fondul creşterii cererii, potrivit datelor prezentate luni de companie.
Astfel, peste 2,9 milioane români au accesat serviciile laboratoarelor Synevo în 2018.
Synevo a achiziţionat anul trecut o linie complet integrată Cobas, singura de acest tip din România care cuprinde şi un modul post-analitic.
Noul echipament permite efectuarea unui număr record de teste, cu acurateţe maximă şi posibilitatea realizării unor teste suplimentare din aceeaşi probă, în interval de două săptămâni de la recoltare, potrivit companiei.
În felul acesta se elimină necesitatea recoltării de probe suplimentare.
„Noile tehnologii colectează şi grupează date în timp record, eliberând personalul medical de sarcini manuale repetitive şi permiţând concentrarea lor pe faza de interpretare şi analiză medicală”, a declarat directorul general al Synevo România, Laurenţiu Luca.
Laboratorul Central de Referinţă Synevo a fost lansat în anul 2010 în urma unei investiţii de 10 milioane de euro. În anul 2017 compania a inaugurat aici primul departament de histopatologie digitală din Europa de Sud-Est, în urma unei investiţii de un milion de euro.
Categoriile de teste care au înregistrat cea mai mare creştere în laboratoarele Synevo pe parcursul anului 2018 au fost Papanicolau – Citologie în mediu lichid şi testele pentru alergii.
Synevo deţine în acest moment în România o reţea de 17 laboratoare şi 105 centre de recoltare, oferind peste 2.000 de tipuri de analize uzuale şi avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator.