Colegiul Farmaciştilor din România a schimbat formularele privind eliberarea certificatului profesional curent, printr-o decizie din 21 iunie, publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Noua decizie a Consiliului Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România modifică anexele 1-3 din decizia nr. 1/2007 privind întocmirea şi eliberarea Certificatului profesional curent.
Cele trei anexe sunt certificatul profesional curent (anexa 1), documentul prin care se solicită eliberarea certificatului la Colegiul Farmaciştilor judeţean (anexa 2) şi cererea de eliberare către Colegiul Farmaciştilor din România (anexa 3), prin care se menţionează scopul solicitării.
Certificatul profesional curent poate fi solicitat pentru exercitarea profesiei în afara României, pentru întocmirea dosarului pentru promovare profesională sau pentru ocuparea unui post de farmacist/ farmacist-şef, precum şi pentru înfiinţarea unei farmacii.
Valabilitatea certificatul profesional curent este de trei luni de la data emiterii.
Noul model de certificat profesional curent include, ca şi cel anterior, informaţii despre date personale ale farmacistului, calificarea primară în profesie, alte calificări sau forme de învăţâmânt postuniversitare absolvite, adresa locului de muncă şi date privind dreptul de exercitare a profesiei (sancţiuni).