Oamenii de ştiinţă din Noua Zeelandă au descoperit că anumite combinaţii de medicamente existente ar putea trata cancerul intestinal.
Diferite combinaţii de medicamente existente s-au dovedit promiţătoare pentru tratarea cancerului intestinal, a descoperit un grup de cercetători de la universitatea din Auckland.
„Deşi s-au înregistrat progrese în tratamentele pentru această boală în ultimii ani, dezvoltarea de noi medicamente este costisitoare şi necesită timp”, spune cercetătorul principal, profesorul Peter Shepherd. „Ca o posibilă soluţie la această problemă, grupul nostru a investigat dacă utilizarea unor medicamente vechi în combinaţii noi ar putea oferi o modalitate mai rapidă şi mai ieftină de a trata această boală”.
Oamenii de ştiinţă au studiat mai multe medicamente, care vor ieşi curând de sub brevet, şi le-au testat împotriva cancerului. Atunci când au combinat două astfel de medicamente, au descoperit o eficienţă generală mult îmbunătăţită în tratarea cancerului intestinal sau colorectal, în studiile de laborator.
În ultimii ani, cercetările au dus la o o mai bună înţelegere a modului în care se dezvoltă cancerul colorectal. În special, unele subtipuri ale bolii se bazează pe dezvoltarea vaselor de sânge mici şi pe proteinele BRAF şi beta-catenină. Progresele în înţelegerea modului în care funcţionează cancerele au deschis calea pentru această cercetare, a precizat prof. Shepherd.
Grupul de cercetare a identificat medicamente existente care vizează aceste proteine şi a studiat dacă produc efecte puternice împotriva cancerului, atunci când sunt combinate.
Studiile de laborator au arătat că două astfel de medicamente au furnizat rezultate promiţătoare. Unul este un medicament anticancer numit axitinib. Celălalt este pirviniu, un medicament ieftin, dezvoltat în anii 1960 pentru a trata viermii intestinali, despre care cercetătorii cred că ar putea fi reformulat pentru a fi utilizat în tratamentul cancerului.
Într-un set de studii, cercetătorii au descoperit că eficacitatea unui alt medicament mai vechi care vizează BRAF, numit vemurafenib, ar putea fi mult îmbunătăţită prin combinarea cu axitinib. Medicamentul axitinib reduce creşterea vaselor mici de sânge.
Ambele medicamente sunt utilizate pentru a trata alte tipuri de cancer şi în curând vor fi ieşi de sub brevet, astfel încât costul utilizării lor în tratament va scădea foarte mult, spun cercetătorii.
Într-un al doilea set de studii, grupul a găsit dovezi că pirviniul, care vizează beta-catenina, ar putea creşte, de asemenea, eficacitatea medicamentului vemurafenib.
Conform acestui studiu, medicamentele existente ar putea fi reutilizate pentru a trata acest tip de cancer, ceea ce ar putea reduce semnificativ costul terapiilor.
„Deoarece medicamentele pe care le-am folosit sunt deja utilizate în alte scopuri, este mult mai uşor să dezvoltăm studii clinice pentru a vedea dacă rezultatele studiilor noastre se confirmă prin rezultate îmbunătăţite la pacienţii cu această boală”, declarat dr. Khanh Tran, care a efectuat majoritatea experimentelor cu aceste medicamente.
Cercetătorii plănuiesc în continuare un studiu clinic randomizat, controlat, pentru a testa eficacitatea acestor combinaţii de medicamente la pacienţi cu cancere intestinale.