Preeclampsia este o afecţiune misterioasă care apare la aproximativ una din 10 sarcini, fără semne de avertizare timpurie. După 20 de săptămâni sau mai mult de tensiune arterială normală în timpul sarcinii, pacientele cu preeclampsie vor începe să aibă tensiune arterială crescută şi pot avea, de asemenea, niveluri crescute de proteine în urină din cauza hipertensiunii care reduce puterea de filtrare a rinichilor. Hipertensiunea prelungită din cauza preeclampsiei poate duce la afectarea organelor şi la complicaţii care pun în pericol viaţa mamei şi a fătului.
Nu există un tratament pentru cauzele care stau la baza preeclampsiei, astfel încât medicii se concentrează pe gestionarea şi monitorizarea tensiunii arteriale a pacientelor pentru a permite o gestaţie cât mai aproape de termen.
În cazul unei boli severe, este necesară naşterea înainte de termen.
Este nevoie de mai multe cercetări pentru a afla care sunt cauzele preeclampsiei, pentru a ghida dezvoltarea unor noi modalităţi potenţiale de diagnosticare, tratare şi prevenire a acestei afecţiuni comune, dar enigmatice, spun specialiştii.
Incidenţa mondială a preeclampsiei este în creştere, astfel încât cercetarea devine din ce în ce mai importantă pe zi ce trece, spune Jennifer McIntosh, profesor de obstetrică şi ginecologie la Colegiul medical din Wisconsin (MCW)
Oamenii de ştiinţă de la MCW au publicat vineri, în revista Science Advances, rezultatele unui studiu privind una dintre teoriile emergente pentru ceea ce cauzează preeclampsia.
Experimentele se concentrează asupra unui anumit strat de celule din placentă, numit sincitiotrofoblast (STB), care reprezintă o parte esenţială a barierei dintre mamă şi fătul în curs de dezvoltare.
Acest blocaj ajută la împiedicarea sistemului imunitar complet format al mamei de a reacţiona la făt şi de a răspunde potenţial ca şi cum fătul ar fi o ameninţare străină, cum ar fi un invadator viral sau bacterian.
Bariera funcţionează şi în sens invers, pentru a împiedica sistemul imunitar în creştere al fătului să reacţioneze la celulele şi ţesuturile mamei sale.
Autorii studiului au investigat ipoteza conform căreia o cantitate anormală de stres celular şi molecular la nivelul STB poate deteriora placenta şi poate duce la preeclampsie.
„Există dovezi considerabile că aceste tensiuni se acumulează, însă cum şi de ce se întâmplă acest lucru continuă să fie o întrebare rămasă deocamdată fără răspuns", spune Justin Grobe, doctor în ştiinţe, profesor de fiziologie şi inginerie biomedicală la MCW şi autor coautor al manuscrisului.
„Am considerat că este important să continuăm să validăm constatările privind stresul STB înainte de a avansa lucrările privind ipoteza noastră conform căreia hormonii crescuţi ai sarcinii contribuie la acumularea stresului prin suprastimularea STB", a precizat el.
Echipa de cercetare a început prin a studia placentele donate în scopuri de cercetare prin intermediul MCW Maternal Research Placenta & Cord Blood Bank.
Comparând placentele „normale" cu placentele provenite de la sarcini în care pacientele sufereau de preeclampsie, cercetătorii au demonstrat că preeclampsia a fost asociată cu niveluri mai ridicate de stres celular în stratul STB de pe placentă.
În plus, cercetătorii au constatat un nivel de hiperactivitate a proteinei Gαq, cunoscută ca având un rol în transmiterea de semnale legate de nivelurile mai multor hormoni prezenţi în cantităţi excesive în timpul preeclampsiei.
Mostrele de placentă umană donate au fost esenţiale pentru identificarea mecanismelor potenţiale ale stresului STB, potrivit cercetătorilor.
Întrucât aceste probe sunt colectate la naştere, echipa a trebuit să dezvolte un model animal pentru a determina dacă aceste surse de stres pot fi de fapt cauzale.
Pe baza constatărilor privind semnalizarea hiperactivă prin intermediul receptorilor cuplaţi cu proteina G (GPCR) în eşantioanele de la pacientele cu preeclampsie, cercetătorii au dezvoltat un nou model de şoarece modificat genetic pentru a permite manipularea precisă a semnalelor GPCR în cadrul unor tipuri specifice de celule.
Acest lucru le-a permis cercetătorilor să activeze căile de semnalizare asociate cu preeclampsia în cadrul stratului STB al placentei de şoarece.
Echipa a demonstrat că până şi o activare foarte scurtă a cascadelor de semnalizare identificate în timpul porţiunilor timpurii sau medii ale gestaţiei a dus la consecinţe semnificative în timpul sarcinii şoarecilor.
Aceşti şoareci au dezvoltat toate semnele caracteristice ale preeclampsiei, inclusiv tensiune arterială ridicată, leziuni renale şi alte modificări anatomice şi celulare.
La unii şoareci expuşi la semnalele care induc preeclampsia, cercetătorii au testat efectele unui medicament care reduce stresul asupra mitocondriilor care generează energie în fiecare celulă.
Medicamentul a oferit o protecţie substanţială împotriva apariţiei semnelor şi simptomelor preeclampsiei.
Medicamentul testat, MitoQ, este în general cunoscut ca fiind sigur, echipa lucrând în prezent la planurile pentru un studiu clinic pilot care să testeze dozajul adecvat şi eficacitatea, înainte de a urmări în viitor studii clinice mai ample privind preeclampsia.
Aşadar, poate fi prevenită preeclampsia?
Deşi astăzi răspunsul este negativ, oamenii de ştiinţă de la MCW sunt acum cu un pas mai aproape cu aceste rezultate experimentale, sperând să atingă acest obiectiv prin studii suplimentare.
