[VIDEO] Normele de aplicare privind telemedicina în România nu rezolvă problema vulnerabilităţii personalului medical

Perioada pandemiei de COVID-19 a împins telemedicina înainte în România, prin urmare era nevoie şi de reglementări din partea legiuitorului privind serviciile de telemedicină. Un proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Sănătăţi vizează aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor art. I, punctul 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Totuşi mai sunt încă multe aspecte nerezolvate, unul dintre ele fiind chiar acela că nu avem un standard de practică în telemedicină, după cum a remarcat chiar dr. Andrei Nanu, şef de lucrări la UMF Carol Davila Bucureşti, disciplina ,,Elemente juridice medicale şi malpraxis.”

,,Riscul de malpraxis este mai mare în cazul medicilor care practică telemedicina”, a precizat dr. Andrei Nanu, adăugând că serviciile medicale oferite prin telemedicină cunosc o creştere în ultima perioadă, devenind o componentă importantă a efectuării actului medical.

Interacţiunea medic-pacient la distanţă poate fi făcută prin mijloace IT performante. Pot fi transmise rezultate, investigaţii şi chiar pot fi făcute acte medicale la distanţă. Însă din punctul de vedere însă al reglementării telemedicinei, aceste norme de aplicare în niciun caz nu rezolvă problema vulnerabilităţii personalului medical.

,,Dacă un medic efectuează un act medical utilizând sistemul de telemedicină şi este evaluată performanţa lui profesională, această evaluare se va face raportat la interacţiunea directă cu pacientul. Practic, medicul este extrem, extrem de vulnerabil”, atrage atenţia dr. Andrei Nanu.

La ora actuală toate standardele de bună practică medicală definesc interacţiunea medic-pacient nu prin sistemul de telemedicină ci direct, nemediat, conform prevederilor din Codului Deontologic, a explicat Nanu. Potrivit specialistului în legislaţie medicală, aceste norme de aplicare ar trebui să definească pentru fiecare specialitate ce acte medicale pot fi efectuate, cum vor fi efectuate, care sunt limitele în cadrul fiecărui act medical în care se poate desfăşura această interacţiune la distanţă medic-pacient.

Şi în ceea ce priveşte drepturile pacientului sunt nişte lucruri care trebuie reglementate, precum: acordul pacientului informat.

,,Conform legislaţiei actuale acordul se obţine în scris şi există foarte multe texte legale care menţionează în mod clar, specific, cum trebuie derulat acest proces, ce informaţii trebuie să-i fie date pacientului, cum se stabileşte competenţa lui de a semna acel consimţământ şi aşa mai departe. Prin telemedicină în acest proiect de norme de aplicare se stabileşte că obţinerea consimţământului se va dovedi prin orice fel de mijloc de probă. Deci, nu mai este nevoie a fi luat în scris, probabil că este greu de obţinut, probabil că celelalte cerinţe legale iarăşi nu mai trebuie îndeplinite sau dovada îndeplinirii lor se va face nu prin semnarea unui document ci într-un alt mod, iar aceste lucruri trebuie mult mai precis definite pentru că altfel vom constata că sistemul de telemedicină va fi reglementat fără să asigure însă siguranţa pacientului”, a spus dr. Andrei Nanu.

Aceste norme trebuie să vină în ajutorul nu numai al medicilor, ci şi al pacienţilor. În ceea ce priveşte standardele pentru actele medicale în telemedicină, la nivelul Uniunii Europene s-au elaborat standarde care să definească aceste noi acte medicale. Este important să existe cât mai mulţi medici implicaţi în elaborarea acestor noi standarde. Comisiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii pot să propună astfel de standarde. Ideal ar fi să existe o consultare a unui număr cât mai mare de specialişti.

Urmăriţi şi [VIDEO]: Firmele de asigurări îşi diminuează riscul de plată pentru acte medicale şi erori medicale ce au legătură cu pandemia COVID-19