[VIDEO] Prof. dr. Horaţiu Moldovan: La Spitalul Floreasca avem pe listă 30 de pacienţi pentru transplant cardiac

[VIDEO] Prof. dr. Horaţiu Moldovan: La Spitalul Floreasca avem pe listă 30 de pacienţi pentru transplant cardiac

Primul transplant cardiac din acest an a fost efectuat la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca. Pe 14 ianuarie, echipa coordonată de Prof. Dr. Horaţiu Moldovan – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca, împreună cu Prof. Dr. Horaţiu Suciu de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş au transplantat cordul unei fete de 20 de ani aflată în moarte cerebrală în urma unei hemoragii cerebrale unui bărbat de 32 de ani. ,,Pacientul a intrat relativ recent pe lista de aşteptare, adică aproximativ în urmă cu 11 luni, dar a avut şansa unei potriviri foarte bune cu cordul donatorului”, a precizat prof. univ. dr. Horaţiu Moldovan, care a oferit mai multe detalii despre această intervenţie dar şi despre situaţia transplantului de cord în România pentru 360medical.ro.

Primul transplant cardiac din 2022 a fost efectuat la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Spitalul Floreasca) pe 14 ianuarie.

Pacientul, în vârstă de 32 de ani, suferea de cardiomiopatie dilatativă, fiind în stadiul de insuficienţă cardiacă severă, cu rezervă terapeutică limitată şi a primit cordul unei fete de 20 de ani, aflată în moarte cerebrală în urma unei hemoragii cerebrale. Prelevarea multiorgan a fost organizată de Spitalul Militar Central din Bucureşti.

,,Am avut un cord de dimensiuni relativ mici care se putea potrivi cu un organism receptor, comparabil deci, de aceeaşi suprafaţă corporală”, a explicat prof. dr. Horaţiu Moldovan, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Floreasca Bucureşti.

,,Este prima intervenţie de transplant cardiac de anul acesta de la Floreasca şi prima din ultimii 5 ani. Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca este singura instituţie din Bucureşti care realizează transplant cardiac”, a completat renumitul profesor şi chirurg cardiovascular.

Prof. dr. Horaţiu Moldovan a mărturisit că în ultimii 5 ani, din motive administrative, singurul program care a funcţionat în România a fost doar cel din Târgu Mureş. La Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş s-au efectuat până acum peste 150 de transplanturi de cord.

,,Din păcate Bucureştiul, capitala României, nu a beneficiat de un program de transplant cardiac, susţinut”, a afirmat prof. univ. dr. Horaţiu Moldovan.

În prezent, la nivel naţional există o listă de aşteptare de 200 de pacienţi cu cardiomiopatie dilatativă pentru operaţie de transplant.

Transplantul cardiac nu se poate realiza decât de la donator în moarte cerebrală. ,,Limita cea mai importantă o reprezintă organul donatorului”, a spus chirurgul cardiovascular, care a punctat faptul că numărul de donatori în România este încă limitat, şi asta este o consecinţă a unei slabe organizări a sistemului medical din ţara noastră în ceea ce priveşte prelevarea de organe.

La Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş se fac în jur de 4-6 transplanturi de cord pe an, iar şeful  Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Floreasca e de părere că este perfect posibil să se efectueze acest număr de intervenţii şi la Floreasca.

Numărul operaţiilor de transplant în general în România, dar şi de transplant de inimă a scăzut în ultimii 2 ani, una din cauze fiind şi pandemia de COVID-19, care a încetinit ritmul activităţii de transplant cardiac.

,,Riscul infecţiei cu COVID este mai mare la pacientul transplantat deoarece este un pacient imunosupresat”, a ţinut să precizeze prof. Moldovan. Acesta este optimist cu privire la activitatea de transplant de cord, susţinând că ,,se constată în ultimele luni o revenire. Spitalele se pot pregăti pentru asemenea intervenţii şi frecvenţa lor a început să revină.”

În prezent, finanţarea pentru activitatea de transplant cardiac este susţinută de un program de activitate prioritară gestionat de Ministerul Sănătăţii, mai mult există şi programe pentru formarea personalului medical.

,,Desfăşurăm această activitate în mediul academic, în cadrul Universităţii de medicină şi farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în cadrul Programului naţional de rezidenţiat.Avem Program de studii doctorale în care pregătim permanent tineri chirurgi în diverse etape pentru chirurgia cardiovasculară, pentru chirurgia de excelenţă şi pentru chirurgia de transplant”, a specificat prof. dr. Horaţiu Moldovan.

viewscnt