[VIDEO] Sfaturi pentru indigestiile alimentare de sărbători

[VIDEO] Sfaturi pentru indigestiile alimentare de sărbători

Sărbătorile de iarnă aduc cu ele o perioadă destul de lungă de excese alimentare. Îmbuibaţi cu preparate tradiţionale grele şi fără prea multă activitate fizică la activ, riscăm să ne confruntăm cu indigestii alimentare. Dr. Ruxandra Pleşea, medic specialist nutriţie, diabet şi boli metabolice oferă câteva sfaturi menite să combată indigestiile.

Sunt sporturile de iarnă, sunt plimbările de după mese pe care trebuie să le  includem în program dacă vrem să ţinem departe neplăcerile legate de digestie.

,,Trebuie ne facem programul astfel încât să avem şi activitatea fizică inclusă în program. Avem patinajul, avem schiatul, avem plimbarea… Sunt locuri frumoase pe care le putem vizita împreună cu cei dragi. Putem merge la muzee, este o perioadă minunată, acum în linişte să savurezi ce se întâmplă într-un muzeu. Plimbarea prin pădure, în zăpadă,  sunt atâtea de făcut care presupun mişcare. Totul este să ţi le doreşti şi să le pui programul tău”, e de părere dr. Ruxandra Pleşea. Sfatul specialistei este să-I mobilizăm pe toţi cei dragi într-un program care include mişcarea.

De altfel, recent cercetătorii americani au descoperit că activitatea fizică poate preveni 7 tipuri de cancer, motiv pentru care recomandă ca mişcarea să facă parte din stilul nostru de viaţă.

Sfaturi în indigestii şi crize de bilă

,,Întâi apelăm la ceaiurile de plante cu efect drenant, cu efect carminativ, cu efecte de uşurare a digestiei, apoi plimbarea, mersul pe jos în natură, respiraţia profundă ajută enorm de mult”, susţine medicul nutritionist, care recomandă şi o pauză alimentară de jumătate de zi în care să nu consumăm nimic, doar să ne hidratăm.

,,Digestia ţine şi de modul în care te odihneşti”, consider medicul. Iar dacă sunt complicaţii care necesită intervenţie chirurgicală, ar trebui mers la camera de garda a unui spital.

Anumite greşeli în alimentaţie ne pot declanşa patologii ale colecistului şi indigestii, mai ales dacă suntem predispuşi pentru aceste patologii.

,,Dacă ştim că avem pietre în colecist nu o să facem o trecere bruscă pentru că stimularea puternică a colecistului poate însemna plecarea unei pietre şi se poate ajunge la complicaţii precum colecistita. Uneori la camera de gardă ţi se spune că trebuie să faci şi operaţie”, a tras un semnal de alarmă specialista în nutriţie, diabet şi boli metabolice. Mai multe detalii despre greşelile din alimentaţie, puteţi afla din acest material Video

După sărbători, la dietă

Sunt multe persoane care imediat după sărbătorile de iarnă aleragă cu disperare la cabinetele de nutriţie ca să de-a jos kilogramele acumulate. Unii se îngraşă 2-3 kilograme, alţii mai mult în perioada vacanţei de iarnă.

,,În luna ianuarie foarte mulţi oameni îşi doresc să piardă în greutate. Este acea lună în care toată lumea îşi propune rezoluţiile pentru anul ce va urma,  foarte mulţi oameni îşi doresc să piardă în greutate. Consideră că acesta este un subiect pe care trebuie să-l abordeze încă de la începutul anului, sunt foarte motivaţi în special dacă  au făcut excese în perioada de sărbătoare”, a declarat dr. Ruxandra Pleşea.  Mesajul medicului este ca ,, românii să se bucure de Sărbători cu toate simţurile, nu doar cu papilele gustative!”

viewscnt