Grupul farmaceutic american Bristol-Myers Squibb (BMS) a anunţat că va achiziţiona compania Mirati Therapeutics, specializată în medicamente oncologice, tranzacţia fiind evaluată la 5,8 miliarde dolari.
Achiziţia va permite BMS să îşi diversifice portofoliul de medicamente pentru cancer, în condiţiile în care veniturile din anumite tratamente urmează să se diminueze ca urmare a expirării unor patente în următorii ani, potrivit Reuters.
Tranzacţia oferă grupului BMS acces la mai multe medicamente dezvoltate de Mirati, inclusiv Krazati (adagrasib), autorizat în decembrie 2022 în Statele Unite pentru tratamentul cancerului pulmonar fără celule mici (NSCLC) avansat.
Medicamentul Krazati nu a fost autorizat în Uniunea Europeană, după ce comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) a emis o opinie negativă în iulie 2023, motivând că datele prezentate de companie în vederea autorităţii nu sunt suficiente şi că există încă incertitudini legate de eficacitate.
Compania Mirati Therapeutics are un al doilea medicament promiţător, denumit MRTX1719, dezvoltat tot pentru cancer pulmonar.
Achiziţia face parte din strategia BMS de a-şi extinde portofoliul pentru a compensa reducerea veniturilor în urma expirării patentelor pentru anumite medicamente, în care Revlimid şi Eliquis.
Anul trecut, BMS a achiziţionat compania Turning Point Therapeutics, specializată în dezvoltarea de medicamente pentru cancer, pentru 4,1 miliarde dolari.