Intervenţia chirurgicală după un accident vascular cerebral (AVC) cauzat de stenoza arterei carotide ar putea să nu mai fie necesară pentru un număr mare de pacienţi. Stenoza arterei carotide reprezintă îngustarea uneia sau ambelor artere carotide, vase de sânge majore situate pe fiecare parte a gâtului, care transportă sângele oxigenat de la inimă către creier.
Arterele carotide sunt „autostrăzile” principale din corp care alimentează creierul cu sânge. Când aceste artere se îngustează din cauza acumulării de plăci de aterom (depuneri de grăsime, colesterol şi alte substanţe), se reduce fluxul sanguin cerebral. Această îngustare se numeşte stenoză.
Intervenţia chirurgicală asupra arterei carotide, considerată până în prezent tratamentul standard pentru mulţi pacienţi, ar putea fi evitată în cazul acestor persoane, potrivit unui studiu publicat recent în The Lancet Neurology.
În urmă cu 30 de ani, studiile au arătat că îndepărtarea chirurgicală a plăcii de aterom reduce riscul unui nou eveniment cerebrovascular. Astfel, procedura a devenit tratament standard la nivel internaţional.
Totuşi, între timp, tratamentul medicamentos s-a îmbunătăţit semnificativ - incluzând antiagregante plachetare, statine şi tratament antihipertensiv.
În acest context, o echipă de cercetători europeni, coordonată de University College London (UCL), în colaborare cu Amsterdam University Medical Centers (Amsterdam UMC) şi University of Basel, a reevaluat rolul intervenţiei chirurgicale.
Pentru a investiga dacă pacienţii care suferă un AVC cauzat de îngustarea arterei carotide pot fi trataţi eficient doar cu medicamente, cercetătorii au iniţiat studiul ECST (European Carotid Surgery Trial), derulat între 2012 şi 2019, care a inclus 429 de pacienţi din 30 de centre din Europa şi Canada.
Toţi pacienţii prezentau un risc scăzut sau moderat de recidivă în termen de doi ani de la tratamentul iniţial. Persoanele cu risc crescut de recurenţă nu au fost incluse, deoarece, în cazul acestora, eficienţa tratamentului bazat exclusiv pe medicamente nu era clară.
Pacienţii au fost împărţiţi în două grupuri: un grup a urmat exclusiv un tratament cu medicamente, iar celălalt a primit tratamentul standard care include şi intervenţia chirurgicală.
După doi ani, pacienţii au fost evaluaţi clinic şi imagistic (prin RMN), pentru a verifica: apariţia unui nou AVC, un eventual infarct miocardic, leziuni cerebrale silenţioase sau riscuri persistente din cauza plăcilor instabile din arterele carotide.
Rezultatele nu au arătat nicio diferenţă semnificativă între cele două grupuri, concluzia fiind că, pentru pacienţii cu risc redus sau moderat, intervenţia chirurgicală nu aduce beneficii suplimentare faţă de tratamentul medicamentos optimizat.
Aceste date ar putea conduce la revizuirea ghidurilor internaţionale privind managementul AVC în cazul stenozei carotidiene.
Profesorul Martin Brown, coordonator principal al studiului şi profesor emerit la UCL, consideră că aceste date susţin utilizarea scorului CAR (Carotid Artery Risk) pentru a identifica pacienţii care pot fi trataţi doar cu medicamente, fără a fi expuşi riscurilor intervenţiei chirurgicale.
„Această abordare permite o evaluare personalizată a riscului şi un tratament intensiv al factorilor vasculari, reducând semnificativ disconfortul pacientului şi costurile pentru sistemul de sănătate”, a declarat dr. Brown.
Etapele următoare vor include cercetări suplimentare pentru a identifica cu precizie pacienţii cu risc crescut, pentru care intervenţia chirurgicală rămâne necesară.
Tehnologiile imagistice avansate, capabile să analizeze în detaliu compoziţia plăcii aterosclerotice, permit o selecţie mai precisă a pacienţilor. Astfel, în viitor, doar un procent redus dintre pacienţii cu AVC de cauză carotidiană ar putea necesita intervenţie chirurgicală, în timp ce restul vor putea beneficia de un tratament medicamentos personalizat, adaptat nivelului de risc.
Aceste rezultate au fost deja implementate în practică la Amsterdam UMC, iar pacienţii cu risc scăzut sau mediu nu mai sunt operaţi în mod standard, potrivit declaraţiilor dr. Paul Nederkoorn, medic neurolog, unul dintre conducătorii studiului.
