Ministerul Sănătăţii adaugă 34 de medicamente în Canamed de la 1 aprilie

Ministerul Sănătăţii adaugă 34 de medicamente în Canamed de la 1 aprilie

Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed) încă 34 de medicamente de la 1 aprilie 2021.

Măsura este inclusă într-un proiect ordin al ministrului Sănătăţii, care prevede că, în anexa 1 a ordinului nr. 1.165/2020, care a realizat ultima corecţie a Canamed, după poziţia 6.932 se introduc 34 noi poziţii (6.933-6.966), o poziţie se abrogă şi 55 se modifică.

Printre noile medicamente introduse în Canamed se numără Polivy 30mg (polatuzumab vedotin, DAPP ARoche Germania), orfan, pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu limfom difuz cu celulă mare B (DLBCL) recidivat/refractar – preţ maxim 10.909,49 lei cu TVA, Myalepta 3 mg/5,8 mg/11,3 mg (metreleptin, DAPP Amryt Pharmaceuticals Irlanda), inovativ, pentru tratarea lipodistrofiei – preţ maxim 2.469,94/4.869,22/9.667,59 lei pentru o cutie cu 1 flacon – şi Poteligeo 4 mg/ml (mogamulizumab, DAPP Kyowa Kirin Olanda), orfan, pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu micozis fungoid (MF) sau sindrom Sézary (SS) – preţ maxim 7.626,93 lei.

Începând din 1 iulie 2020 a intrat în vigoare corecţia Canamed, realizată printr-un ordin al Ministrului Sănătăţii. Forma finală a ordinului Ministrului Sănătăţii (nr. 1.165/2020) prin care s-a realizat prima corecţie a preţurilor din Canamed de după 1 ianuarie 2019 a cuprins 6.442 de medicamente, preţurile fiind valabile până la 1 iulie 2021.

Următoarea corecţie a preţurilor din Canamed ar putea intra în vigoare la 1 octombrie 2021, potrivit unui proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii.

Preţurile maxime stabilite de minister în Canamed sunt obligatorii pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente din România care au relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcţiile de sănătate publică judeţene.

Pentru farmaciile sau alte entităţi care nu se află în relaţii contractuale cu casele de  asigurări de sănătate, cu direcţiile de sănătate publică judeţene sau cu Ministerul Sănătăţii, preţurile sunt cuprinse în Catalogul public.

viewscnt