Compania biofarmaceutică americană Moderna, specializată în dezvoltarea de tratamenteşi vaccinuri bazate pe tehnologia ARN mesger (ARNm), a obţinut o finanţare de 750 de milioane de dolari de la un fond de investiţii pentru a dezvolta un vaccin gripal.
Finanţarea a fost acordată de fondul de investiţii Blackstone Life Sciences şi vizează dezvoltarea unui vaccin gripal bazat pe ARNm, potrivit unui comunicat al fondului. În cazul în care vaccinul va fi dezvoltat cu succes şi va fi autorizat, Blackstone Life Sciences va primi redevenţe din comercializarea lui.
Moderna are în prezent mai multe vaccinuri în curs de dezvoltare pentru diverse afecţiuni, de la cancer până la virusul sinciţial respirator (RSV). Bugetul pentru cercetare-dezvoltare al companiei este de 4,5 miliarde de dolari în 2024, în condiţiile în care dezvoltarea de vaccinuri este costisitoare.
Tocmai pentru a-şi asigura resurse necesare pentru investiţii, Moderna oferă investitorilor opţiunea de a investi într-un anumit produs, urmând să încaseze procente din vânzări în cazul autorizării.
În 2024, trei vaccinuri dezvoltate de Moderna vor fi testate în studii clinice de fază 3. Compania speră să obţină autorizaţii de punere pe piaţă pentru noi produse, în condiţiile în care înregistrează pierderi după reducerea încasărilor din vaccinul anti-Covid-19, primul şi singurul său produs de succes de până acum. Doar în 2023, Moderna a raportat pierderi de 4,7 miliarde de dolari, potrivit Reuters.
În studiile clinice derulate până acum, vaccinul gripal ARNm dezvoltat de Moderna a generat un răspuns mai puternic împotriva tulpinilor gripale A şi B în comparaţie cu vaccinurile gripale tradiţionale, confirm unor rezultate publicate în septembrie 2023. Compania va depune solicitări de autorizare de punere pe piaţă pentru vaccinul gripal în acest an pe principalele pieţe farmaceutice.