Pfizer şi AstraZeneca anunţă investiţii importante în producţia şi dezvoltarea de medicamente în Franţa

Pfizer şi AstraZeneca anunţă investiţii importante în producţia şi dezvoltarea de medicamente în Franţa

Companiile farmaceutice Pfizer (Statele Unite) şi AstraZeneca (Marea Britanie) au anunţat duminică investiţii importante în producţia şi dezvoltarea de medicamente în Franţa, în valoare totală de peste 800 de milioane de euro, relatează Reuters.  

Astfel, Pfizer a anunţat că va investi 500 milioane euro pentru a extinde activităţile de cercetare-dezvoltare în Franţa, în timp ce AstraZeneca va investi circa 360 milioane euro la situl de producţie pe care îl deţine la Dunkerque, nordul Franţei.

Cele două investiţii au fost anunţate înainte de debutul unui summit important organizat în Franţa, 'Choose France', menit să stimuleze investiţiile în Hexagon.

Anunţurile vin la şase luni după o altă investiţie majoră în domeniul farmaceutic demarată de grupul farmaceutic danez Novo Nordisk într-o unitate de producţie din Franţa, pentru a extinde capacitatea de producţie, inclusiv pentru medicamente împotriva obezităţii.

Într-un acord parafat oficial cu preşedintele Emmanuel Macron, Novo Nordisk a transmis că va investi peste 2 miliarde de euro într-o facilitate din Chartres, la sud-vest de Paris.

Obiectivul autorităţilor franceze este de a asigura o producţie cât mai mare de medicamente esenţiale în Franţa pe termen lung, pentru a evita penurii în aprovizionare.

În februarie 2023, în Franţa a fost înfiinţat un comitet interministerial care trebuie să realizeze un raport cu recomandări pentru prevenirea şi gestionarea penuriei de medicamente.

Unul dintre obiectivele comitetului este să elaboreze o listă de medicamente strategice pentru sănătatea populaţiei, pentru care trebuie create stocuri suficiente şi stimulată producţia.

Primele semnale pozitive în această direcţie au fost anunţate încă de anul trecut. Astfel, producţia de paracetamol va fi reluată în Franţa din 2025 într-o fabrică aflată în curs de construcţie în Roussillon de către compania Sequens, care are o fabrică de medicamente în China. Statul francez contribuie cu 40 milioane euro la investiţia totală de 100 de milioane de euro în noua facilitate de producţie.

De asemenea, compania Pierre Fabre a lansat o investiţie menită să asigure producţia a două medicamente pentru cancer, iar o altă companie, Axyntis, intenţionează să demareze în Franţa fabricarea a opt molecule.

viewscnt