Canamed: 36 de medicamente, introduse în Catalog de la 1 mai

Canamed: 36 de medicamente, introduse în Catalog de la 1 mai

De la 1 ianuarie 2025 a intrat în vigoare ultima corecţie a preţurilor medicamentelor cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed). În urma corecţiei, Catalogul are peste 6.000 de poziţii de medicamente, iar preţurile acestora sunt valabile până la finalul acestui an. De la 1 mai, Ministerul Sănătăţii va realiza o nouă actualizare a Canamed, modificările fiind realizate în principal la solicitarea deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă (DAPP).

Măsura este cuprinsă într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii, care prevede introducerea a 36 de noi medicamente, modificarea altor 36 de poziţii şi abrogarea a 19 de poziţii din Canamed.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, schimbările sunt operate în principal după ce Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a alocat noi coduri, ca urmare a modificării denumirii comerciale, a formei de ambalare sau a transferului de autorizaţii de punere pe piaţă (APP) pentru medicamente.

În cazul poziţiilor abrogate, acestea corespund unor medicamente pentru care a expirat valabilitatea preţurilor sau pentru care deţinătorii de APP au solicitat delistarea.

Printre noile medicamente introduse în Canamed se numără Skyclarys 50 mg (omaveloxolonă, DAPP Biogen Olanda), orfan, indicat pentru tratamentul pacienţilor cu ataxie Friedreich - preţ maxim cu amănuntul 128.410,29 lei cu TVA, Pomalidomida Grindeks 2 mg (pomalidomidă, DAPP Grindeks Letonia), generic, indicat pentru tratamentul pacienţilor cu mielom multiplu - preţ maxim 25.241,13 lei, şi Truqap 200 mg (capivasertib, DAPP AstraZeneca Suedia), inovativ, pentru tratamentul pacienţilor cu cancer mamar - preţ maxim 33.616,97lei.

De la 1 ianuarie 2025 a intrat în vigoare noua corecţie a preţurilor din Canamed. Faţă de anii anteriori, noutatea a constat în faptul că s-au depus dosare doar pentru medicamentele inovative cu preţ de producător aprobat mai mare de 50 de lei şi pentru care nu era aprobat preţ de referinţă generic, biosimilar sau inovativ, în timp ce pentru celelalte medicamente, preţurile s-au actualizat în funcţie de creşterea cursului de schimb.

Preţurile maxime stabilite de minister în Canamed sunt obligatorii pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente din România care au relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcţiile de sănătate publică judeţene.

Pentru farmaciile sau alte entităţi care nu se află în relaţii contractuale cu casele de  asigurări de sănătate, cu direcţiile de sănătate publică judeţene sau cu Ministerul Sănătăţii, preţurile sunt cuprinse în Catalogul public.

viewscnt