Grupul farmaceutic francez Sanofi a ajuns la un acord pentru achiziţia unui medicament experimental pentru o boală rară de la compania Inhibrx, valoarea tranzacţiei fiind de 2,2 miliarde de dolari, relatează Reuters.
Medicamentul experimental, denumit INBRX-101, este în curs de testare într-un studiu clinic de fază 2 şi a fost dezvoltat pentru tratamentul deficitului de alfa-1 antitripsină (AATD), o boală rară ereditară care provoacă deteriorarea progresivă a ţesuturilor pulmonare.
Printre manifestările pulmonare ale deficitului de AAT se numără emfizemul şi boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC).
Achiziţia permite Sanofi să-şi întărească portofoliul de tratamente pentru boli rare. Compania are deja un portofoliu puternic de medicamente antiinflamatorii.
Tranzacţia vine într-un context marcat de o creştere a achiziţiilor în domeniul farmaceutic. În martie 2023, Sanofi a cumpărat o compania farmaceutică Provention Bio pentru 2,9 miliarde de dolari.