Margareta Tănase a decis să se retragă din activitatea profesională, după 37 de ani în cadrul fabricii Zentiva din Bucureşti, şi a predat ştafeta la conducerea operaţiunilor de producţie din România ale grupului farmaceutic lui Zsolt Baranyai, un manager maghiar cu experienţă în industria farmaceutică.
Numit la conducerea celor două fabrici deţinute de Grupul Zentiva în România, Zsolt Baranyai are o experienţă profesională de peste 15 ani în domeniul producţiei, dobândită în companii din industria de gaze naturale şi farmaceutică.
Baranyai a lucrat timp de 5 ani la Teva Pharmaceutical, unde a deţinut diverse roluri de management, iar în ultimii 3 ani a fost director general al Xellia Pharmaceuticals în Ungaria, lucrând în domeniul substanţelor farmaceutice active (API).
Pe parcursul carierei sale, a coordonat proiecte de remediere a conformităţii şi de transformare, a fost responsabil pentru transferurile de tehnologie şi managementul portofoliului de produse şi a creat o cultură lean şi de dezvoltare continuă în echipele pe care le-a condus.
Margareta Tănase, care îşi încheie cariera profesională la Zentiva, a făcut parte din echipele care au făcut posibile evoluţiile majore ale fabricii din Bucureşti: de la Uzina de Medicamente Bucureşti la Sicomed, după Revoluţie, şi la Zentiva, în 2005.
În ultimii 15 ani, Margareta Tănase a condus operaţiunile industriale, iniţial pentru fabrica Zentiva SA, iar ulterior şi pentru fabrica Labormed, achiziţionată de Grupul Zentiva în 2020.
"Suntem profund recunoscători Margaretei Tănase pentru exemplul personal de înaltă ţinută profesională şi umană, pentru loialitate, integritate şi dedicare faţă de Zentiva, angajaţii săi, pacienţi şi pentru profesie. Margareta a cultivat, cu un stil unic de leadership, un spirit al respectului, responsabilităţii, al învăţării şi al eficienţei”, a declarat Simona Cocoş, director general al Zentiva România şi Republica Moldova, citată într-un comunicat al companiei.
„Zsolt are misiunea să continue performanţele pe care le-a dovedit în cariera sa şi, la conducerea operaţiunilor de producţie din România, să ducă mai departe ritmul de creştere al producţiei Zentiva, să atragă, să menţină şi să dezvolte echipele celor două fabrici”, a completat Simona Cocoş.
În România, grupul Zentiva reuneşte companiile Zentiva SA, Labormed-Pharma SA şi Labormed Pharma Trading SRL (fostă Alvogen România SRL).
Grupul este un furnizor important de medicamente generice care acoperă peste 15 arii terapeutice, inclusiv terapia durerii, urologie, gastrointestinale, reumatologie şi arii strategice precum oncologie, cardiovascular, diabet, aparat respirator şi OTC.
Companiile din grupul Zentiva au împreună aproximativ 1.300 de angajaţi în România, din care circa 850 în operaţiuni industriale (de producţie), 350 în activităţi comerciale şi 100 în poziţii globale.