După un tratament de peste doi ani cu daratumumab adăugat la terapia standard cu lenalidomidă şi dexametazonă, pacienţii cu mielom multiplu nou diagnosticat au avut o rată a mortalităţii mai mică decât cei care au beneficiat exclusiv de terapia standard, arată concluziile unui studiu realizat pe un număr de 737 de voluntari.
Studiul a fost finanţat de compania producătoare care vinde medicamentul sub numele comercial de Darzalex.
Aproape 13.000 de persoane din SUA mor din cauza mielomului multiplu în fiecare an.
Rata deceselor după o urmărire mediană de 28 de luni a fost de doar de 26,4% pentru grupul tratat cu combinaţia celor trei medicamente cunoscută sub numele de DaraLenDex faţă de 38,8% în grupul care a primit terapia standard. Reducerea ratei de risc a fost de 44%.
Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente a aprobat daratumumab - în asociere cu alte trei medicamente - pentru mielom multiplu nou diagnosticat în urmă cuun an în urmă, după ce terapia a produs o reducere cu 50% a progresiei bolii sau a decesului. Acest tratament se presupune a fi pentru pacienţii care nu sunt eligibili pentru un transplant de celule stem. Studiul a implicat un grup similar de pacienţi.
Echipa a estimat totodată că 70,6% din pacienţii cu DaraLenDex ar avea o speranţă de viaţă fără progresia bolii la 30 de luni, faţă de 55,6% în czul celor trataţi cu terapia standard.
Rata răspunsului complet sau mai bun a fost de 47,6% cu daratumumab şi 24,9% fără.
Cu toate acestea, rata de neutropenie de grad 3 sau 4 a fost de 50,0% cu daratumumab faţă de 35,3% în grupul martor. Limfopenia şi pneumonia au fost, de asemenea, semnificativ mai frecvente. Anemia a fost mai puţin frecventă.
Costul medicamentului este de aproximativ 135.000 de dolari pe an, potrivit site-ului FiercePharma, citat de Reuters.