Genele care conferă rezistenţă la antibiotice dobândite de oameni sunt transmise animalelor domestice, animalelor de companie, dar şi animalelor sălbatice, potrivit unor noi studii publicate recent.
Cercetătorul Vicent Richards de la Colegiul de Ştiinţă al Universităţii Clemson a arătat mişcarea rezistenţei la antibiotice de la oameni la animale. Rezultatele au fost publicate în ”Molecular Biology and Evolution” şi atrag atenţia asupra zoonozei inverse şi asupra patogenilor ce trec de la populaţiile umane la animale.
În fiecare an, zeci de mii de americani se îmbolnăvesc din cauza unei varietăţi de boli contractate de la animale. Cunoscute ca boli zoonotice, aceste infecţii sunt transmise prin mâncare, apă sau contact direct cu animalele. Includ salmonella, E. Coli, anthrax şi boala zgârieturii de pisică.
În timp ce Centrele Americane pentru Controlul Bolilor şi alte agenţii de sănătate ţin sub observaţie bolile care se transmit de la animale la oameni, există puţine cunoştinţe legate de zoonoza inversă.
Conform lui Richards, oamenii au căpătat gene rezistente la antibiotice, cel mai probabil din cauza utilizării în exces.
”Am descoperit cazuri adevărate de transmisie a acestor gene rezistente la antibiotice de la oameni la animale de fermă, de companie şi sălbatice”, a spus Richards, speculând că materialul genetic a fost transmis prin contactul cu animalele sau prin apă reziduală.
În studiu, cercetătorii au analizat un set global de 901 de secvenţe genomice a bacteriei Streptococcus agalactiae (cunoscută ca streptococ de grupa B) recoltate de la nouă specii gază diferite – oameni, vaci, căţei, peşti, broaşte, foci, delfini, capre şi o cămilă – pentru a înţelege mai bine procesul de transmisie.
Streptococcus agalactiae poate provoca boli ca meningita, pneumonia şi septicemia în cazul nou-născuţilor. În plus, bacteria este o cauză principală a mastitei bovine, o boală inflamatorie ce limitează producţia de lapte a vacilor.
”Unul din lucrurile ce fac bacteria atât de interesantă este gama largă de gazde. Nu infectează numai oameni şi vaci, infectează o gamă largă de mamifere terestre şi acvatice, reptile şi amfibii şi peşti. Are aproape toată gama taxonomică pentru o bacterie”, a explicat Richards, citat de sciencedaily.com.
Cercetătorii au grupat genele în nucleu şi categorii dispensabile. Genele nucleu sunt împărţite de toate genomurile, în timp ce genele dispensabile apar doar în genomul anumitor specii. Împreună, genele nucleu şi cele dispensabile formează pan-genomul (setul întreg de gene ale tuturor tulpinilor unei specii).
În timpul clasificării genelor ca fiind nucleu sau dispensabile, Richards a descoperit că doar în jur de 10 procente din pan-genom au fost nucleu, în timp ce 90 de procente erau dispensabile
Studiul a arătat modul prin care plasticitatea ridicată a genomului bacterian poate produce un pan-genom expansiv şi totuşi foarte mult partiţionat, care în schimb facilitează expansiunea ulterioară a pan-genomului. Plasticitatea permite bacteriei să îşi adapteze ADN-ul rapid pentru a supravieţui la schimbările din mediu. Odată cu expansiunea pan-genomului, adaptarea continuă la un mediu divers produce multiple populaţii diverse şi divergente din punct de vedere biochimic.
Această expansiune a populaţiei poate cauza o deversare direcţională, demonstrând modul prin care genele selectate într-o nişă sau gazdă pot fi transmise în final altundeva.
”Există gene care sunt adaptate unei populaţii particulare care acum sunt transferate la o altă populaţie. O genă particulară pentru rezistenţa la antibiotice ce a fost selectată într-o populaţie umană este transmisă acum către alte populaţii de animale”, a adăugat el.
