Grupul german Affimed opreşte testarea unui medicament pentru cancer după moartea unui pacient

Grupul german Affimed opreşte testarea unui medicament pentru cancer după moartea unui pacient

Compania farmaceutică germană Affimed, specializată in dezvoltarea de terapii pentru cancer, a decis să oprească un studiu clinic în care testa un nou medicament, după decesul unui pacient, relatează Reuters. 

Medicamentul, denumit AFM11, a fost testat în cadrul a două studii clinice separate pentru tratamentul leucemiei acute limfoblastice şi al limfomului non-Hodgkin.

Moartea pacientului care a dus la oprirea studiului a avut loc în cadrul testării medicamentului pentru leucemie limfoblastică acută.

În plus, în al doilea studiu, realizat pentru limfomul non-Hodgkin, pacienţii au suferit diverse evenimente care le-au ameninţat viaţa, potrivit Reuters.

Potrivit reprezentanţilor Affimed, 33 de pacienţi au fost trataţi în cele două studii clinice în fază iniţială.

Affimed a precizat că va colabora cu autorităţile sanitare, cu comisiile de monitorizare a siguranţei medicamentelor şi cu autorităţile responsabile de supravegherea studiilor clinice pentru a evalua situaţia, urmând ca apoi să ia o decizie privind medicamentul AFM11.

Totuşi, compania a menţionat că această situaţie nu va afecta alte studii clinice în curs de desfăşurare privind alte medicamente pentru cancer.

viewscnt