Importurile de medicamente ale României au depăşit de 3,5 ori exporturile în primele patru luni din 2018

Importurile de medicamente ale României au depăşit de 3,5 ori exporturile în primele patru luni din 2018

România a exportat produse medicale şi farmaceutice în valoare de 262,2 milioane euro în primele patru luni din acest an, în creştere cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, însă importurile au fost de 3,5 ori mai mari, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Importurile de produse medicale şi farmaceutice au însumat 920,6 milioane euro, în creştere cu 3,6% faţă de primele patru luni din 2017.

Datele arată că România a înregistrat un deficit comercial de 658,4 milioane euro în patru luni pe comerţul cu medicamente.

Un studiu realizat de Cegedim arată că piaţa farmaceutică din România, care exprimă valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi, a crescut în primul trimestru al acestui an cu 17,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 3,78 miliarde lei (812 miliarde euro), susţinută în special de medicamentele eliberate pe bază de reţetă.

În perioada aprilie 2017 – martie 2018, valoarea totală a pieţei farmaceutice a fost de 14,68 miliarde lei, în creştere cu 11,8% faţă de precedentele 12 luni.

viewscnt