România are un deficit istoric în comerţul exterior cu produse farmaceutice, în condiţiile în care exportă medicamente generice ieftine şi importă cantităţi mari de produse – inclusiv inovative, mult mai scumpe. Ultimele statistici oficiale arată că, în 2023, importurile de produse farmaceutice a ajuns la un nivel-record, de peste 5 miliarde de euro, în timp ce exporturile au fost de peste 4 ori mai mici. Totuşi, există şi o veste bună: exporturile au crescut anul trecut mai repede decât importurile.
Astfel, exporturile de produse medicale şi farmaceutice ale României au însumat 1,213 miliarde euro în 2023, în creştere cu 20,6% faţă de anul precedent, arată un raport realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultat de 360medical.ro.
Este cea mai rapidă rată de creştere a exporturilor de produse medicale şi farmaceutice înregistrată de România în ultimii ani.
Mai mult, România a atins în luna noiembrie 2023 un nivel-record lunar al exporturilor de produse farmaceutice, de 120,3 milioane euro.
În acelaşi timp, România a importat produse medicale şi farmaceutice în valoare de 5,157 miliarde euro în 2023, în creştere cu 11,7% faţă de 2022.
Astfel, România a înregistrat anul trecut un deficit în comerţul internaţional cu produse medicale şi farmaceutice în valoare de 3,94 miliarde euro (faţă de 3,61 miliarde euro în 2022), adică 13,6% din deficitul comercial total al ţării (de 28,95 miliarde euro în întregul an 2023).
În ultimii ani, creşterea deficitului a fost corelată cu avansul puternic al pieţei farmaceutice interne, acoperită în mare parte din import.
Anul trecut, piaţa farmaceutică din România, calculată după valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi prin farmacii şi spitale, a crescut cu 16% faţă de anul precedent, depăşind 6 miliarde de euro. În schimb, consumul de medicamente a urcat cu doar 2,4%, la 722 milioane de cutii.
În 2022, exporturile de produse medicale şi farmaceutice ale României au însumat 1,01 miliarde euro, în creştere cu 2,7% faţă de anul precedent, iar importurile au fost de 4,62 miliarde euro, în urcare cu 11,4%.