Grupurile farmaceutice Merck KGaA (Germania) şi Pfizer (SUA) au anunţat că medicamentul pentru creşterea imunităţii Bavencio (substanţa avelumab), folosit împreună cu medicamentul Inlyta (substanţa axitinib) al Pfizer, a încetinit evoluţia cancerului renal în testele clinice, relatează Reuters.
Potrivit companiilor, asocierea celor două medicamente a avut ca rezultat creşterea supravieţuirii pacienţilor cu carcinom celular renal fără progresie a tumorii, comparativ cu un grup de control în care pacienţii au primit medicamentul Sutent (sunitinib), un tratament mai vechi dezvoltat de Pfizer.
Grupurile vor continua testele clinice pentru a observa dacă folosirea asociată a Bavencio şi Inlyta prelungeşte viaţa pacienţilor.
Totuşi, compania germană Merck KGaA consideră că datele de până acum indică benedicii semnificative din punct de vedere statistic pentru pacienţi.
Rezultatele detaliate ale testelor clinice urmează să fir prezentate la un congres medical, potrivit companiei germane.