Infecţia cu bacteria Staphylococcus aureus poate provoca multe probleme de sănătate, inclusiv septicemie. Anumite tulpini ale acestei bacterii sunt rezistente la antibiotice, deci sunt deosebit de periculoase. Cu toate acestea, o echipă de cercetători americani a descoperit că un probiotic poate distruge această superbacterie.
Staphylococcus aureus este foarte rezistent la tratamentul cu antibiotice, printre care oxacilina, flucloxacilina şi dicloxacilina.
Un nou studiu efectuat de cercetătorii de la Institutul Naţional de Alergie şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), împreună cu instituţii academice din Thailanda, poate oferi un nou tratament contra bacteriei.
Studiul a demonstrat că un anumit tip de bacterie probiotică numite bacillus, frecvent recomandat ca supliment alimentar pentru îmbunătăţirea sănătăţîi digestive, este capabil să lupte şi să elimine eficient S. aureus.
În noul studiu, ale cărui rezultate au fost prezentate în revista Nature, cercetătorii au colaborat cu 200 de participanţi recrutaţi din zonele rurale din Thailanda, deoarece au considerat că populaţia din această zonă este, cel mai probabil, mai puţîn expusă antibioticelor sau sterilizării alimentare, scrie medicalnewstoday.com.
În primul rând, cercetătorii au colectat şi au analizat probe de fecale de la fiecare persoană pentru a încerca să identifice care populaţii bacteriene ar putea fi asociate cu o absenţă a S. aureus.
Ei au văzut că 101 probe de scaun conţin probioticul bacillus şi, în special, bacillus subtilis. Bacteriile bacillus supravieţuiesc în medii mai aspre şi pot fi ingerate cu legume şi legume. Bacillus este prezent, împreună cu alte bacterii ”bune”, şi în mai multe produse probiotice.
Când cercetătorii au colectat mai multe probe atât din intestin, cât şi din nas, şi le-au testat pentru prezenţa S. aureus, au notat că probele care conţin bacillus nu au prezentat S. aureus şi invers.
Echipa de cercetători a efectuat, de asemenea, teste pe şoareci, care au arătat că S. aureus are un sistem specializat care îi permite să colonizeze şi să crească. Acest sistem specializat a fost însă inhibat de tulpinile de bacillus pe care oamenii de ştiinţă le-au prelevat din probele de fecale umane, prin producerea unor molecule cunoscute sub numele de fengicine.
Oamenii de ştiinţă au introdus S. aureus în intestinul rozătoarelor şi au permis bacteriilor să colonizeze aceste medii. Apoi, au hrănit şoarecii cu spori bacillus subtilis. Rozătoarele care au primit acest tratament o dată pe zi au scpăpat de infecţia cu S. aureus, mai arată studiul.