Ţările africane cu venituri mici plătesc preţuri chiar şi de 30 de ori mai mari pentru medicamente decât statele dezvoltate

Ţările africane cu venituri mici plătesc preţuri chiar şi de 30 de ori mai mari pentru medicamente decât statele dezvoltate

Ţările africane în curs de dezvoltare plătesc mult mai mulţi bani pentru medicamente mai puţin eficiente decât statele bogate, în principal din cauza funcţionării deficiente a pieţelor şi a lipsei concurenţei, potrivit unui expert în sănătate, citat de BBC.

Astfel, în ţări precum Zambia, Senegal şi Tunisia, medicamente oblişnuite, precum paracetamolul, pot costa de până la 30 de ori mai mult decât în ​​Marea Britanie sau Statele Unite.

Piaţa de medicamente din ţările mai sărace "nu funcţionează", a spus Kalipso Chalkidou de la Centrul pentru Dezvoltare Globală. Ea a mai precizat că "concurenţa este ruptă" din cauza unui "lanţ de aprovizionare concentrat", informează bbc.com.

Kalipso Chalkidou, directorul politicii globale a sănătăţii din cadrul organizaţiei, a autorizat un raport privind achiziţiile de medicamente, care a concluzionat că ţările cu economie mică şi mijlocie cumpără o gamă mai mică de medicamente, ceea ce duce la o concurenţă, o reglementare şi o calitate mai slabă.

Ţările mai bogate, datorită banului public şi procedurilor stricte care reglementează procesul de cumpărare de medicamente, pot procura medicamente mai ieftine, în timp ce ţările mai sărace tind să cumpere cele mai scumpe medicamente, mai degrabă decât produse farmaceutice fără marcă mai ieftine, care reprezintă 85% din piaţă în Marea Britanie şi SUA.

Pe de altă parte ţările foarte sărace nu sunt afectate atunci când donatorii străini achiziţionează medicamente în numele lor, ceea ce înseamnă că medicamentele lor fără prescripţie medicală rămân la un cost redus.

Ţările cu venituri mici şi mijlocii "au o capacitate redusă de a negocia preţurile şi de a asigura produse de calitate" şi există multe limitări, adesea datorate impozitelor şi corupţiei. Totodată reglementarea mai puţin strictă înseamnă că medicementele nu au o calitate la fel de ridicată.

Raportul recomandă o mai bună cooperare la nivel mondial şi reformarea politicii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi a politicii ţărilor vizate pentru îmbunătăţirea practicilor de achiziţii.

viewscnt