Niraparib în asociere cu pembrolizumab ar putea aduce beneficii în tratamentul pacienţilor cu carcinom ovarian recurent rezistent la tratamentul cu platină şi cu cancer de sân avansat sau metastatic triplu-negativ, arată un studiu finanţat de producătorii celor două medicamente.
Cu toate acestea experţii externi nu au fost convinşi, spunând că rezultatele nu au fost atât de diferite de cele observate în monoterapia cu oricare dintre agenţi, informează Reuters.
Niraparib, un inhibitor PARP, este aprobat în SUA şi în Europa pentru tratamentul de întreţinere al carcinomului ovarian recurent, iar studiile preclinice au demonstrat efecte antitumorale sinergice împotriva carcinoamelor ovariene şi de sân atunci când medicamentul este combinat cu inhibitori anti-PD-1, cum ar fi pembrolizumab.
Într-un prim studiu, dr. Panagiotis A. Konstantinopoulos de la Institutul de Cancer Dana-Farber, de la Harvard, Boston şi colegii săi au evaluat rata obiectivă de răspuns la niraparib în asociere cu pembrolizumab la 62 de femei cu carcinom ovarian recurent rezistent la platină.
Din eşantionul studiat, trei femei au confirmat răspunsurile complete, opt au confirmat răspunsurile parţiale, 28 au avut boală stabilă, în cazul altor 20 boala a progresat, trei nu au putut fi evaluate.
Opt femei cu răspuns parţial sau complet au avut durate de răspuns mai mari de şase luni, dintre care patru cu răspunsuri mai mari de nouă luni. Nouă femei cu boală stabilă au primit tratament pentru mai mult de şase luni, dintre care două timp de mai mult de 12 luni.
Supravieţuirea medie fără progresia bolii a fost de 3,4 luni, cu o supravieţuire estimată de 31% la şase luni şi 12% la 12 luni.
În cel de-al doilea studiu realizat de această dată de dr. Shaveta Vinayak de la Universitatea din Washington s-au analizat efectele tratamentului combinat niraparib - pembrolizumab asupra 55 de femei cu cancer de sân avansat sau metastatic triplu-negativ.
În acest caz cinci femei au confirmat răspunsuri complete, cinci au confirmat răspunsuri parţiale, 13 au avut boală stabilă şi 24 au înregistrat o progresie a bolii pentru o rată obiectivă de răspuns de 21%.
Durata răspunsului la femeile cu răspuns complet sau parţial a variat între 4,6 şi 15,9 luni.
Dintre toţi pacienţii trataţi, supravieţuirea medie fără progresia bolii a fost de 2,3 luni, iar supravieţuirea estimată a fost de 28% la şase luni şi de 14% la 12 luni.
Supravieţuirea medie fără progresia bolii au fost mai mari la femeile cu mutaţie BRCA (47% şi, respectiv, 8,3 luni) decât la femeile cu BRCA de tip agresiv (11% şi respectiv 2,1 luni).
Ratele de răspuns au fost, de asemenea, nominal mai mari la femeile cu tumori PD-L1-pozitive cu 32%) decât la femeile cu tumori negative PD-L1 (8%).
Cele mai frecvente reacţii adverse legate de tratament în cele două studii au fost oboseala, greaţa, anemia, trombocitopenia şi constipaţia.
Studiile au fost susţinute de TESARO, o companie GSK şi Merck., iar autorii includ mai mulţi angajaţi cu legături financiare cu compania. Ambii autori ai editorialului raportează astfel de conflicte de interese.
