Valoarea medicamentelor eliberate în farmaciile şi spitalele din România a crescut cu 1,3% în 2020, la 18,05 miliarde lei

Valoarea medicamentelor eliberate în farmaciile şi spitalele din România a crescut cu 1,3% în 2020, la 18,05 miliarde lei

Piaţa farmaceutică din România, calculată după valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi prin farmacii şi spitale, a crescut în 2020 cu 1,3% faţă de anul precedent, până la 18,05 miliarde lei (3,73 miliarde euro), arată datele companiei de cercetare Cegedim, citate într-un raport al companiei Antibiotice Iaşi.

Numărul de cutii de medicamente eliberate a rămas relativ constant anul trecut, la 625,6 milioane. Piaţa a fluctuat sensibil anul trecut, ca urmare a pandemiei de Covid-19, care a afectat eliberările de medicamente în anumite perioade.

"Vârful vânzprilor a fost înregistrat în luna martie; în lunile aprilie şi mai s-a înregistrat o contracţie majoră a consumului pe toate canalele de vânzare, ca urmare a restricţiilor aplicate odată cu intrarea în vigoare a stării de urgenţă şi, ulterior, a stării de alertă. Acest fapt se explică prin scăderea abruptă a numărului de consumatori în farmaciile cu circuit deschis, dar şi a numărului de internări în spitale", se arată în raport.

"Din luna septembrie, vânzprile şi-au reluat ritmul, înregitrând un plus de 6,7% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Luna noiembrie s-a remarcat prin cele mai însemnate creşteri ale vânzărilor de după starea de urgenţă, comparativ cu perioada similară a anului precedent: 16,7% valoric şi 10,7% cantitativ", mai menţionează documentul citat.

Piaţa farmaceutică din România este dominată de medicamentele cu prescripţie medicală (RX), cu o pondere de aproape două treimi din totalul consumului de medicamente, urmate de medicamentele eliberate fără prescripţie (OTC) şi cele eliberate în spitale.

În 2019, piaţa farmaceutică din România, care exprimă valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi, a crescut cu 10,9% faţă de anul precedent, până la 17,8 miliarde lei (3,7 miliarde euro).

viewscnt