Campania educaţională Fiecare pui cu lăpticul lui a intrat în cel de-al 3-lea an, şi ultimul, de implementare.
Lansată în 2021 de către Asociaţia SAMAS, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, campania s-a adresat părinţilor cu copii cu vârsta de sub un an şi viitorilor părinţi, având în vedere datele îngrijorătoare referitoare la contextul alăptării în maternităţile COVID-19, şi, foarte important, practicile de nutriţie în rândul părinţilor, neadecvate vârstei copilului, în cazul în care alăptarea nu este posibilă.
La momentul lansării campaniei, conform datelor din *studiul KANTAR TNS din 2020, 25% dintre părinţii cu copii mai mici de 6 luni ofereau acestora lapte de vacă, nepotrivit pentru bebeluşi şi care le pune în pericol sănătatea.
Campania „Fiecare pui cu lăpticul lui” a contribuit la scăderea consumului de lapte de vacă la bebeluşii sub 1 an, de la 19% (2020) la 10% (conform datelor din **studiul Kantar din 2022). În 2022, procentul copiilor cu vârstă de 0-6 luni, care consumă lapte de vacă, s-a redus la 5% (vs 22% in 2020). Campania de informare ”Fiecare pui cu lăpticul lui” continuă şi în 2023 printr-o campanie media susţinută atât de specialişti, cât şi de mame mesajul principal fiind legat de faptul că laptele de origine animală consumat la o vârstă fragedă, sub un an, pune în pericol sănătatea şi dezvoltarea copilului.
”Hrănirea copilului sub un an cu lapte de vacă sau de altă provenienţă animală poate provoca deficienţe în aportul de substanţe nutritive de bază. Laptele de vacă are un conţinut prea mare de proteine şi sodiu, suprasolicitând rinichii imaturi ai bebeluşului şi sistemul lui digestiv, şi este, în acelaşi timp, sărac în minerale şi vitamine esenţiale pentru bebeluş. În plus, excesul de acizi graşi saturaţi din laptele de vacă, bivoliţă, măgăriţă sau capră, poate determina pe termen lung apariţia bolilor de inimă, a diabetului şi obezităţii”, declară dr. Diana Voican, medic specialist pediatru
Cea mai bună hrană pentru bebeluş este laptele matern, întrucât este sigur şi-i oferă acestuia toţi nutrienţii de care are nevoie pentru a se dezvolta armonios şi a creşte sănătos.
Asociaţia SAMAS susţine alăptarea exclusivă până la 6 luni, şi în paralel cu diversificarea, până la vârsta de 2 ani ai copilului, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Încă de la înfiinţare, Asociaţia SAMAS, prin activitatea educatorilor perinatali SAMAS şi prin campaniile de educaţie şi promovare a alăptării, a contribuit la creşterea ratei de alăptare exclusive pâna la 6 luni, care, conform studiului de mai sus a ajuns la 38% in 2022.
DESPRE ASOCIAŢIA SAMAS
Asociaţia SAMAS este o organizaţie nonguvernamentală care activează în domeniul prevenţiei şi educaţiei pentru sănătate. Dezvoltăm programe de formare pentru profesionişti din domeniul sănătăţii şi cel educaţional, pentru ca aceştia să poată ajuta, la rândul lor, părinţii să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor.
Cele 2 mari programe ale Asociaţiei SAMAS sunt: Educaţie Perinatală pentru părinţi în primele 1000 de zile ale copiilor şi Sănătos de mic - programul naţional de educaţie nutriţională pentru preşcolari.
Prin programul de Educaţie perinatală am dezvoltat o comunitate de 1400 de specialişti din rândul
moaşelor, medicilor, asistenţilor medicali şi comunitari, care oferă informaţii despre nutriţia şi îngrijirea corectă a bebeluşilor viitorilor părinţi şi părinţilor începători din întreaga ţară în comunităţi, maternităţi, online sau la centrele SAMAS.
Sănătos de mic, iniţiat în 2017, continuă misiunea Asociaţiei SAMAS, printr-un program de educaţie nutriţională în grădiniţe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă şi să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viaţă. Formăm cadre didactice şi medicale în nutriţia sănătoasă a copiilor, susţinem ateliere de gătit sănătos şi conferinţe pentru părinţi, avem lecţii de nutriţie sănătoasă pentru copii.
Asociaţia SAMAS a fost înfiinţată datorită extinderii şi dezvoltării Programului SAMAS, iniţiat de către Fundaţia Crucea Albă, Fundaţia Nutricia şi Crucea Roşie - Filiala Sector 6, susţinut de Danone Ecosystem.
www.asociatiasamas.ro, www.cursuripentruparinti.ro, www.sanatosdemic.ro
** Acest studiu cantitativ a fost realizat pe un eşantion de 600 de femei, fiind reprezentativ în rândul mamelor cu vârste între 18 şi 40 de ani, având copii cu vârste de până la 3 ani, din zone urbane, din România. Eşantionul de 600 de respondenţi este distribuit între regiunile înregistrate de către INSSE, având o eroare de ±4%, la un interval de încredere de 95%