Importanţa asigurării unei culturi a serviciilor de sănătate centrate pe nevoile populaţiei şi a promovării cooperării internaţionale în domeniul calităţii şi siguranţei pacientului au fost temele majore discutate în cadrul conferinţei organizate de Autoritatea Naţională de Managementul Calităţii în Sănătate, sub egida Băncii Mondiale.
Conferinţa, care a avut loc în 18 martie 2024, a fost deschisă cu o sesiune introductivă, la care au participat reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care au subliniat importanţa priorităţilor strategice ale României în domeniul sănătăţii, precum şi necesitatea unor eforturi consolidate pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi a siguranţei pacientului.
Sesiunile principale ale conferinţei au fost concentrate pe obiectivele şi soluţiile propuse de ANMCS pentru creşterea calităţii serviciilor de sănătate şi a dezvoltării culturii siguranţei pacientilor. De asemenea, au fost incluse discuţii interactive şi intervenţii din partea participanţilor, care au adus perspective diverse asupra provocărilor şi oportunităţilor de reformare a sistemului de sănătate din România. În acest context, reprezentanţii ambasadelor din Germania, Olanda şi Danemarca şi-au manifestat disponibilitatea de a oferi asistenţă şi colaborare în viitor.
Alături de preşedintele ANMCS, Valentin-Florin Ciocan, la această conferinţă, s-au aflat Anna Akhalkatsi, manager de ţară al Băncii Mondiale pentru România dar şi ministrul Sănătăţii, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila şi secretarul de stat dr. Alexandru Rogobete, coordonatorul Planului de Redresare şi Rezilienţă în Sănătate.
La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii O.M.S, Comisiei Europene şi cei ai Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică O.C.D.E, Agenţiei Naţionale pentru Asigurarea Calităţii în Sănătate (ODIPY) din Grecia, precum şi invitaţi din partea Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi Secretariatului General al Guvernului.