Dr. Emil Toescu, PhD (Oxford), de la Universitatea Birmingham din Marea Britanie, predă în premieră în România cursul „Meditaţie şi Mindfulness – Baze (neuro)ştiinţifice"

Dr. Emil Toescu, PhD (Oxford), de la Universitatea Birmingham din Marea Britanie, predă în premieră în România cursul „Meditaţie şi Mindfulness – Baze (neuro)ştiinţifice"

Timp de trei sesiuni, care conţin şi ateliere practice, cursul oferă o abordare ştiinţifică a meditaţiei, analizând efectele pozitive, atât fiziologice, cât şi neurologice, asupra stresului.

Meditaţia şi mindfulness sunt folosite din ce în ce mai mult atât în practica medicală, cât şi pentru bunăstarea personală. Un studiu metareview recent arată că diferitele forme de meditaţie s-au dovedit extrem de eficiente în tratamentul diferitelor forme de anxietate (66% din studiile incluse în metareview) sau în prevenţia depresiei (53% din studiile analizate)”, afirmă Dr. Emil Toescu, PhD (Oxford), care pe 28 septembrie va fi prezent în România pentru a susţine, în premieră, cursul „Meditaţie şi Mindfulness – Baze (neuro)ştiinţifice”, în cadrul clinicii de psihomatică Sens.

Cursul, care se va desfăşura pe perioada a trei întâlniri (28 septembrie, 5 şi 12 octombrie), se adresează atât specialiştilor în domeniul sănătăţii, cât şi celor care doresc să afle despre beneficiile acestor practici, pentru sănătatea psihică şi fizică. Cu o structură care cuprinde trei prelegeri şi trei ateliere practice, „Meditaţie şi Mindfulness – Baze (neuro)ştiinţifice” îşi propune să ofere participanţilor o abordare ştiinţifică a meditaţiei, analizând efectele fiziologice şi neurologice pozitive ale acesteia, precum şi anumite modele de intervenţie clinică bazate pe practica meditaţiei, pornite de la modelul MBSR (Mindfulness-based Stress Reduction).

Din această perspectivă, cursul oferă înţelegerea părţii ştiinţifice pe care se bazează meditaţia şi a rezultatelor pozitive, documentate ştiinţific şi înregistrate de această practică, într-o multitudine de contexte.

MBSR (Mindfulness-based Stress Reduction) este o intervenţie clinică propusă de Prof. Jon Kabat-Zinn în anii 1970-80, la University of Massachusetts Medical Center, intervenţie care s-a dovedit extrem de folositoare în numeroase contexte clinice. O bună parte din acest succes se datorează faptului că această intervenţie este bazată pe o serie de răspunsuri biologice (neuro)fiziologice. Acest mini-curs introductiv îşi propune să treacă în revistă dovezile ştiinţifice acumulate în ultimele decenii cu privire la efectele biologice activate de acest tip de intervenţie. În acelaşi timp, sesiunile practice reprezintă o formă de introducere a acestor tehnici de meditaţie, cu speranţa ca cei interesaţi să le poată include atât în viaţa personală de zi cu zi, cât şi în practica profesională”, adaugă Dr. Emil Toescu, profesor la Universitatea Birmingham din Marea Britanie, care precizează că fiecare curs se adresează unui topic de interes, cum ar fi: „Stresul şi răspunsuri fiziologice la stres” şi inclusiv relaţia corp-minte, care este un fundament al înţelegerii ştiinţifice a efectelor induse de meditaţie, „Efectele fiziologice şi neurofiziologice ale meditaţiei” şi „Modele medicale şi rezultatele clinice ale intervenţiilor bazate pe mindfulness”. Acestea sunt urmate de trei sesiuni practice despre „Experienţa momentului şi respiraţia”, „Conectarea directă cu corpul” şi „Bunătate („kindness”) şi compasiune: deschiderea către suferinţă”.

La rândul său, Marius Mariţescu, fondator al Clinicii Sens şi psihoterapeut analitic, format la Institutul C.G. Jung din Zürich, Elveţia, precizează că: „Este o onoare şi o bucurie atât pentru mine personal, cât şi pentru clinica noastră, faptul că Dr. Toescu - medic neurolog şi cercetător recunoscut în domeniul neuroştiinţelor - a acceptat să predea acest curs la Bucureşti. Dr. Toescu şi-a dedicat o parte semnificativă din cariera sa ştiinţifică studiind fenomenul mindfulness şi aplicabilitatea sa practică din punct de vedere clinic. Valoarea incontestabilă a acestui workshop constă nu doar în validarea ştiinţifică a fenomenului mindfulness şi în punerea la dispoziţie a unor instrumente eficiente pentru gestionarea stresului, dar ca elemente de intervenţie clinică în lucrul cu pacienţii. Dr. Toescu aduce astfel modelul MBSR, iniţiat şi consacrat de cercetătorul Jon Kabat-Zinn, mai aproape de comunitatea de profesionişti în domeniul sănătăţii mintale şi fizice din România, făcându-l totodată accesibil şi publicului non-specialist interesat de metodele ştiinţifice eficiente în gestionarea stresului.”

Toţi cei interesaţi îl pot întâlni pe Dr. Toescu şi pot participa la prelegerile acestuia în cadrul clinicii SENS din Bucureşti, pe strada Intrarea Lt. Av. Marcel Andreescu nr. 15. Detalii legate de înscriere, cei doritori pot regăsi pe pagina evenimentului.

Dr. Emil Toescu a absolvit Facultatea de Medicină în Bucureşti, România. A practicat medicina generală timp de un an şi jumătate, menţinând în acelaşi timp un interes activ pentru direcţia de cercetare. În anul 1985 a ajuns la Universitatea din Oxford, unde a lucrat ca Asistent Universitar si Demonstrator în cadrul Deptamentului de Anatomie Umană, în timp ce finaliza un program doctoral sub îndrumarea doctorilor J.F. Morris şi C.A.R. Boyd.

După finalizarea doctoratului, Dr. Toescu s-a mutat la Liverpool, pentru a lucra cu prof. O.H. Petersen, în cadrul Departamentului de Fiziologie, la Universitatea Liverpool. După ce i s-a oferit un post academic în cadrul Departamentului de Fiziologie, Dr. Toescu s-a mutat la Universitatea din Birmingham, unde a revenit la interesul său pentru neuroştiinţe şi şi-a dezvoltat un portofoliu de cercetare, bazat pe studiul mecanismelor îmbătrânirii neuronale.

Ca parte a activităţii academice, Dr. Toescu a organizat şi continuă să participe la o varietate de reuniuni şi simpozioane ştiinţifice internaţionale, de la întâlniri organizate sub auspiciile unor societăţi ştiinţifice, precum Physiological Society sau British Neuroscience Association sau organisme internaţionale, precum Federation of European Neuroscience Societies.

Dr. Toescu continuă să menţină un interes pentru dezvoltarea instituţiei ştiinţifice din România, unde colaborează cu o serie de grupuri academice din mai multe oraşe.

viewscnt