Dr. Leventer Centre găzduieşte un curs european de microchirurgie Mohs, organizat de EADV

Dr. Leventer Centre găzduieşte un curs european de microchirurgie Mohs, organizat de EADV

În perioada 8-10 iunie, Dr. Leventer Centre va găzdui un curs de microchirurgie Mohs, organizat de European Academy of Dermatology and Venereology (EADV), în parteneriat cu Fundaţia Dr. Leventer Pentru Sănătatea Pielii. Acest eveniment de prestigiu va aduce în România personalităţi internaţionale de renume de pe trei continente.

La cursul organizat în cadrul Dr. Leventer Centre vor participa Prof. Dr. Glenn Goldman (SUA), profesor şi şef al departamentului de dermatologie al University of Vermont Medical Center şi fost preşedinte al American College of Mohs Surgery, Prof. Dr. Lauchli Severin (Elveţia), preşedinte European Society for Micrographic Surgery (ESMS) şi preşedinte Swiss Working Group for Dermatosurgery, preşedintele Institutului de Dermatologie al Spitalului Municipal din Zurich, şi Prof. Dr. Kee Yang Chung (Coreea de Sud), vicepreşedinte Korean Society for Dermatologic Surgery, profesor la Yonsei University College of Medicine (YUCM), director al departamentului de chirurgie dermatologică la Severance Hospital. Pe parcursul celor trei zile de curs, 24 de participanţi din 12 ţări vor studia şi vor urmări intervenţii chirurgicale pe pacienţi cu patologii complexe de carcinoame cutanate situate în zone dificile, sau cazuri cu recidivă.

Acest curs interactiv este conceput pentru a îmbunătăţi abilităţile chirurgicale ale participanţilor şi pentru a oferi o înţelegere aprofundată a aspectelor histopatologice ale tumorilor cutanate. "Organizarea acestui curs este esenţială pentru dezvoltarea şi perfecţionarea specialiştilor din ţara noastră, dar şi din Europa, în microchirurgia Mohs. Este o oportunitate de a învăţa de la cei mai buni şi de a aplica aceste cunoştinţe în beneficiul pacienţilor", declară Dr. Mihaela Leventer, Directorul Programului de Pregătire în Microchirurgie Mohs şi Preşedinte al Fundaţiei pentru Sănătatea Pielii.

Participanţii vor fi familiarizaţi cu indicaţiile pentru chirurgia micrografică Mohs, dar şi cu organizarea unui departament Mohs. Totodată, vor fi învăţaţi să recunoască aspectele histologice ale tumorilor cutanate şi cum să gestioneze un caz oncologic cu indicaţie pentru astfel de intervenţie, evitând complicaţiile chirurgicale şi zonele periculoase.

Cu 60.000 de biopsii realizate şi o rată de succes de 99,7% în tratarea carcinomului cutanat, Dr. Leventer Centre este singura clinică din Europa Centrală şi de Est acreditată de American Society for Dermatologic Surgery (ASDS) în microchirurgia Mohs. De asemenea, este prima clinică acreditată de ASDS în Europa pentru programul International Traveling Mentorship Program (ITMP), iar Dr. Mihaela Leventer este recunoscută de European Society for Mohs Micrographic Surgery (ESMS) ca trainer în microchirurgia Mohs.

Planurile de viitor ale Leventer Medical Group includ consolidarea şi dezvoltarea ambulatoriului de dermato-venerologie, dar şi deschiderea primului spital privat de dermato-chirurgie si dermato-oncologie din România.

viewscnt