Asociaţia Moaşelor Independente a refăcut, în cadrul unei cercetări, traseul pe care îl are de parcurs orice pacientă care are nevoie de serviciul de avort şi arată că peste 80% dintre unităţile medicale publice din România nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate.
Rezultatele cercetării au fost prezentate în cadrul unei mese rotunde, organizate în 4 martie a.c. în parteneriat cu Centrul pentru politicile egalităţii de şanse (CPES) - Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti, şi Planul de egalitate de gen, la care au participat reprezentanţi ai mediului academic, ai unor instituţii publice centrale, organizaţii ale societăţii civile din România şi internaţionale, paciente, studente, reprezentanţi ai ambasadelor, activişti pentru drepturile omului şi jurnalişti.
Potrivit cercetării, în România, din 176 de unităţi medicale publice care figurează cu secţii de obstetricăginecologie, doar 7 unităţi furnizează ori avort medicamentos, ori chirurgical în acord cu recomandările din ghidurile medicale, prospectele farmaceutice şi legislaţia naţională iar, din 783 de unităţi medicale private (clinici şi spitale), doar 3 unităţi oferă ambele tipuri de servicii de întrerupere a sarcinii conform ghidurilor, prospectului şi legislaţiei naţionale. Nicio unitate publică nu oferă ambele tipuri de avort.
În România, limita maximă legală pentru avort chirurgical este de 14 săptămâni, iar pentru avort medicamentos recomandările din ghidurile medicale, coroborate cu cele din prospectele farmaceutice prevăd limita de 9 săptămâni.
Situaţia din unităţile medicale publice
• 111 din 176 de unităţi publice (63,06%) au răspuns că nu oferă acest serviciul medical de avort;
• 7 unităţi (4%) au declarat că furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort
chirurgical până la 14 săptămâni, conform ghidurilor, prospectelor şi legislaţiei;
• 26 de unităţi (14,77%) furnizează servicii de întrerupere a sarcinii până la limite mai mici decât cele prevăzute în recomandările din ghidurile medicale, prospecte farmaceutice şi legislaţia naţională;
• 32 de unităţi (18,18%) nu au răspuns la telefon.
Situaţia la nivel naţional (sistem public şi privat)
• 552 din 959 de unităţi medicale publice şi private (57,55%) au răspuns că nu fac întreruperi de sarcină;
• 66 de unităţi (6,88%) furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort chirurgical
până la 14 săptămâni, ori ambele tipuri;
• 142 de unităţi medicale (14,8%) furnizează serviciul medical de avort la cerere, dar până la vârste mici de sarcină (5 - 7 săptămâni pentru avort medicamentos sau 7 - 10 săptămâni pentru avort chirurgical), cu nerespectarea prevederilor prospectelor, ghidurilor, nu oferă informaţii la telefon despre termenul până la care furnizează avort medicamentos sau avort chirurgical sau au răspuns agresiv la telefon;
• 52 de unităţi medicale (5,42%) furnizează acces la avort medicamentos până la 8 săptămâni de sarcină sau chirurgical până la 13 săptămâni de sarcină;
• 147 de unităţi medicale (15,32%) nu au răspuns la telefon sau telefonul nu a fost funcţional.
Cercetarea AMI mai arată că, în majoritatea cazurilor, pacientele nu sunt redirecţionate: 90% dintre spitale şi clinici au declarat că nu trimit în altă parte femeile care solicită întreruperea sarcinii la cerere, deşi această obligaţie este prevăzută expres în Codul Deontologic al medicilor (art. 34).
Dintre cei care au declarat că trimit pacientele către alte unităţi medicale, peste jumătate au oferit informaţii despre căi de referire către clinici şi spitale unde acest serviciu nu este, de fapt, disponibil.
Cercetarea cuprinde şi o serie de bariere cu care se confruntă pacientele, printre care cea legată de costuri.
Preţul unui avort medicamentos poate ajunge până la 1.800 de lei, iar cel al unui avort chirurgical până la 4.800 de lei, avortul la cerere şi avortul terapeutic fiind servicii medicale furnizate cu plată, atât în sistemul public, cât şi în cel privat. Singurele proceduri acoperite de sistemul naţional de asigurări medicale sunt avorturile în desfăşurare şi îngrijirile pentru iminenţa de avort. În raport se arată că, inclusiv în cazul în care o victimă a agresiunii sexuale are nevoie de servicii medicale de întrerupere a sarcinii, acestea vor fi furnizate contra cost.
Rezultatele pe larg, concluziile, recomandările şi situaţia la nivelul fiecărui judeţ pot fi consultate integral AICI.
„Perioada comunistă a fost marcată de avorturile provocate care se finalizau în majoritatea situaţiilor cu decesul femeilor. Între anii 1986 - 1989, am activat ca asistentă de obstetrică-ginecologie în compartimentul de reanimare al unei maternităţi şi am asistat la moartea a sute de femei, victime ale avorturilor provocate.
Erau femei care mai aveau copii acasă, femei aduse la spital de soţi disperaţi care nu înţelegeau ce se întâmplă şi ce şanse de salvare există pentru mamele copiilor lor, femei care au apelat la practici empirice, din disperare pentru că nu doreau să dea viaţă unor copii condamnaţi din start la o viaţă cu neajunsuri sau nesigură sau marcată de violenţe şi abuzuri. Păstrez în memorie privirea lor resemnată în faţa morţii, alegerea asumată, precum şi tăcerea tristă la interogatoriul poliţistului desemnat să afle persoana care le-a provocat avortul.
Societatea zilelor noastre trebuie să fie informată despre realitatea brutală a acelor vremuri, despre consecinţele dramatice ale încălcării dreptului femeii de a alege pentru propriul ei corp, pentru a preveni întoarcerea la acele practici. Nu trebuie să ne întoarcem la acele vremuri, nu doresc nimănui să trăiască apăsarea şi suferinţa determinată de un astfel de abuz”, a declarat Melania Tudose, moaşă licenţiată, preşedinta Asociaţiei Moaşelor Independente, la evenimentul de prezentare a rezultatelor cercetării.
„Drepturile reproductive şi sexuale sunt definite ca drepturi ale omului în mai multe convenţii şi texte politice şi juridice la nivel internaţional. Dreptul şi accesul la avort reprezintă un drept al femeilor: acesta priveşte atât autonomia şi dreptul femeilor de a decide în privinţa sănătăţii lor, a corpului lor şi a vieţii lor sexuale, cât şi un element central al sănătăţii sexuale şi reproductive. Principala problemă cu care ne confruntăm în România este accesul tot mai limitat la acest serviciu medical «garantat» prin lege. Tot mai multe spitale publice nu oferă acest serviciu, încălcând astfel dreptul la sănătate al femeilor. Din cauza lipsei educaţiei sexuale în şcoli, lipsa efectivă a informaţiei despre şi a accesului la anticoncepţionale, mai ales pentru femeile care trăiesc în condiţii de sărăcie, pentru care costul mijloacelor contraceptive le face inaccesibile, România este fruntaşă la nivelul UE în ceea ce priveşte numărul mamelor minore. Reducerea numărului de avorturi din ultimii ani reflectă accesul tot mai redus la acest serviciu medical. Această reducere înseamnă de multe ori că fetele sau femeile recurg la mijloace nesigure de avort, punându-şi viaţa în pericol. Înseamnă totodată şi obligarea fetelor şi a femeilor să aibă un copil în condiţii grele, uneori critice, atât pentru mamă, cât şi pentru copil: sărăcie extremă, violenţă domestică. Pe 4 martie, în Franţa s-a votat introducerea dreptului la avort în Constituţie. În România, avortul este legal, dar inaccesibil pentru o mare parte a fetelor şi femeilor. Accesul garantat şi sigur la avort este un drept al femeilor care ar trebui apărat şi consolidat de orice partid politic cu agendă democratică. Aşteptăm să vedem acest lucru în programele electorale de anul acesta. Femeile ar trebuie să voteze numai partidele politice care reprezintă şi interesele, şi nevoile lor”, a declarat în cadrul evenimentului Ionela Băluţă, profesoară universitară la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, directoarea Centrului pentru politicile egalităţii de şanse.
„Fetele şi femeile din România au nevoie de servicii de sănătate sigure, furnizate la timp şi cu respect faţă de ele. Avortul trebuie să fie un serviciu decontat, alături de mijloacele contraceptive şi de protecţie, mai ales pentru categoriile vulnerabile din ţara noastră. Accesul la servicii de sănătate sexuală şi reproductivă este în acest moment puternic restricţionat şi, de fapt, este valabil doar pentru persoanele care cunosc un medic, care îşi permit costuri foarte mari în multe dintre cazuri şi care ştiu cum să evite să ajungă la aşa-zisele «centre de criză de sarcină», al căror unic scop este să forţeze fiecare femeie să dea naştere, indiferent că este minoră, că acea sarcină e provenită dintr-un viol sau că nu îşi doreşte un copil. Ne dorim ca fiecare femeie să fie respectată în cadrul sistemului medical, iar drepturile privind propriul corp şi propriile alegeri să nu fie restricţionate, lăsând pe dinafară zeci de mii de persoane care ajung să devină mame cu forţa, începând cu 11 - 12 ani. Soluţiile identificate de noi sunt disponibile, unele dintre ele pot fi implementate simplu şi rapid şi
sperăm că statul român îşi va asuma protejarea fetelor şi femeilor şi accesul la sănătate pentru toate
categoriile de populaţie din România”, a declarat Irina Mateescu, moaşă licenţiată, vicepreşedintă a Asociaţiei Moaşelor Independente.
Cercetarea telefonică s-a derulat în perioada noiembrie 2023 - februarie 2024, după identificarea la nivel naţional a 1.000 de unităţi medicale (clinici şi spitale) publice şi private care figurează cu secţii de obstetrică-ginecologie. Dintre acestea, au fost eliminate 41 de unităţi din cauza identificării clinicilor/spitalelor ca dubluri, a funcţionării clinicii exclusiv ca punct de recoltare, a reprofilării clinicii către alte specialităţi sau a pensionării medicului. Fiecare unitate medicală a fost sunată de minimum 4 ori, în zile diferite şi în momente diferite ale zilei.
