Aproximativ 100.000 de persoane din România suferă de orbire, iar statisticile arată că 70% dintre cazuri ar fi putut fi evitate dacă ar fi efectuat un consult oftalmologic la timp, conform datelor Infosan, singurul spital privat de oftalmopediatrie din România.
În acelaşi timp, în urma unei campanii de screening gratuit lansată de Infosan în capitală, pentru identificarea din timp a problemelor de vedere şi limitarea cazurilor de orbire la copii, a rezultat că circa 25% dintre aceştia din grădiniţele din Bucureşti suferă de afecţiuni de vedere.
Infosan a monitorizat în primele 6 luni ale anului 2457 de copii, cu vârste cuprinse între 3-6 ani, iar 626 dintre aceştia au fost identificaţi cu probleme de vedere.
Prin screeningul oftalmologic se pot depista la timp eventualele probleme de vedere la copii, permiţând prevenirea unor afecţiuni grave şi intervenţia medicală. Această procedură simplă şi neinvazivă care testează vederea copiilor a fost realizată în sala de clasă de către un asistent medical şi un reprezentant al Spitalului Infosan, în 16 unităţi de învăţământ din Bucureşti. Rezultatele screeningului, inclusiv valorile identificate, au fost transmise ulterior părinţilor împreună cu recomandări.
Datele rezultate în urma screeningului au scos în evidenţă necesitatea unor acţiuni continue şi extinse pentru a preveni şi trata afecţiunile oftalmologice încă de la cele mai fragede vârste.
„Afecţiunile de vedere sunt din păcate pe un trend ascendent, iar datele colectate ne arată că acestea încep să apară de la vârste tot mai mici. Consultaţiile oftalmologice anuale sunt esenţiale pentru prevenirea şi tratarea timpurie a afecţiunilor de vedere. Acestea ar trebui integrate în rutina de îngrijire a copiilor de la vârsta de 1 an în mod obligatoriu, aşa cum se întâmplă în ţările din vest. Totodată, educarea părinţilor în identificarea primelor semne care pot trăda afecţiuni de vedere în cazul copiilor este esenţială. Este deosebit de important să monitorizăm sănătatea oculară, deoarece multe probleme pot fi corectate dacă sunt depistate la timp", a declarat Dr. Andreea Ciubotaru, Director medical al Spitalului Infosan şi Vicepreşedinte al Societăţii Române de Strabologie şi Oftalmopediatrie.
În ultimii ani, problemele de vedere s-au înmulţit, parţial din cauza utilizării timpurii a dispozitivelor mobile, dar şi a lipsei activităţilor în aer liber, la lumină naturală, care afectează de asemenea dezvoltarea normală a vederii la copii.
Şi la nivel global statisticile privind orbirea sunt alarmante, mai ales în ţările în curs de dezvoltare. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 36 de milioane de oameni sunt orbi, iar 217 milioane au deficienţe vizuale moderate până la severe. Majoritatea acestor cazuri ar fi putut fi prevenite sau tratate dacă ar exista acces la servicii oftalmologice adecvate.
Infosan şi-a propus să identifice problemele oftalmologice încă de la vârste fragede, într-o perioadă critică de dezvoltare a vederii. Misiunea sa este de a contribui la educarea copiilor, părinţilor şi profesorilor în identificarea principalelor semne ale afecţiunilor de vedere, pentru a diminua cauzele de orbire. Compania îşi propune să ajungă la cât mai mulţi copii, inclusiv în alte regiuni din ţară, şi caută parteneri pentru a extinde aceste campanii de screening şi educaţie. Prin colaborări cu şcoli, grădiniţe şi alte instituţii, Infosan doreşte să asigure accesul la consultaţii oftalmologice pentru toţi copiii, contribuind astfel la prevenirea afecţiunilor de vedere şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora.
Despre Infosan
Infosan este în prezent singurul spital privat de oftalmopediatrie din România. Infosan are misiunea de a elimina orbirea prevenibilă şi deficienţele de vedere, prin empatie, competenţă şi îngrijire personalizată fiecărui pacient, pentru a le îmbogăţi viaţa. Compania a fost înfiinţată în 2002 de doi medici sub forma unui cabinet, în 2006 devine clinică, iar din 2015 capătă statutul de spital. Infosan are un număr de 35 cadre medicale şi o capacitate de tratament de 3000 de pacienţi pe lună în ambulatoriu şi 300 de pacienţi pe lună în spitalizare de zi. Oferă servicii de diagnostic, tratament şi îngrijire pentru o gamă largă de afecţiuni oftalmologice la copii, precum managementul miopiei, ambliopie, strabism, cataracta congenitală, retinopatie de prematuritate, dar şi la adulţi – cataractă, strabism, afeciţuni retiniene, glaucom, etc. În cei 22 de ani de activitate peste 80.000 de pacienţi unici au trecut pragul. Infosan a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro.