Dental Elite, lanţ de clinici ce oferă tratamente dentare complete în Bucureşti şi Braşov, se extinde prin lansarea celei de-a patra clinici din reţea, situată la parterul AFI Park 4-5, lângă mallul AFI Cotroceni. Cu o investiţie totală care se ridică la 500.000 de euro, dintre care 400.000 de euro au fost direcţionaţi către echipamente şi tehnologie, Dental Elite confirmă rolul esenţial pe care inovaţia şi digitalizarea îl joacă în oferirea celor mai bune soluţii stomatologice.
Dental Elite AFI Park: 4 cabinete moderne, plus un centru de radiologie şi tomografie dentară, pe o suprafaţă de 210 mp
Noua clinică Dental Elite acoperă o gamă completă de specializări stomatologice, inclusiv implantologie, chirurgie, protetică si estetică dentară, ortodonţie, endodonţie şi pedodonţie. Spaţiul din AFI Park oferă pacienţilor nu doar cele mai avansate tratamente, ci şi o experienţă completă, într-un loc modern, care se întinde pe o suprafaţă totală de peste 210 mp.
Clinica dispune de 4 cabinete şi un centru de radiologie, două recepţii, completate de zone de relaxare şi un loc de joacă pentru copii. Mai mult, accesul separat la centrul de radiologie din exterior facilitează fluxul pacienţilor şi optimizează timpii de aşteptare.
Investiţia substanţială în echipamente de ultimă generaţie permite echipei Dental Elite să asigure pacienţilor acces la cele mai avansate tehnologii în diagnostic şi tratament. De la radiologie digitală şi tomografie dentară, la soluţii complexe de implantologie şi ortodonţie, noua clinică îmbină tehnologia cu expertiza echipei multidisciplinare de specialişti.
„Tehnologia de ultimă oră este piatra de temelie a serviciilor noastre stomatologice. Investiţia în echipamente avansate nu este doar un beneficiu pentru pacienţi, ci o necesitate pentru a asigura cele mai eficiente şi precise tratamente la ora actuală. Ne dorim ca pacienţii noştri să se bucure de servicii premium, într-un mediu accesibil şi prietenos, beneficiind de protocoale medicale corecte şi de expertiza echipelor noastre multidisciplinare”, declară Bogdan Ciucu, co-fondator Dental Elite.
Pentru clinica din AFI Park, Dental Elite estimează încasări de peste jumătate de milion de euro în primul an de la lansare.
Business de familie, început la Braşov. Investiţii totale de peste 3 milioane de euro
Dental Elite a pornit de la o clinică stomatologică cu 4 scaune, deschisă la Braşov în 2018, iar astăzi a ajuns la 28 de scaune în urma unei investiţii totale de peste 3,5 milioane de euro în cele 4 clinici multidisciplinare lansate deja în Braşov şi Bucureşti.
În cei 6 ani de la înfiinţare, clinicile Dental Elite au tratat peste 23.000 de pacienţi, iar cele mai accesate servicii au fost cele de implantologie şi tratamentele Fast & Fixed (restaurări dentare complete, realizate în 24 de ore), protetică şi estetică, respectiv ortodonţie.
Grupul Dental Elite a închis anul 2023 cu o cifră de afaceri care se ridică la 3,9 milioane de euro, în creştere cu 30% faţă de anul anterior, şi estimează încasări de aproximativ 4,75-5 milioane de euro pentru 2024 şi peste 6 milioane de euro în 2025.
În prezent, toate cele 4 clinici pun la dispoziţie 28 de scaune şi o echipă de peste 100 de membri, dintre care peste 40 medici.
Expansiune strategică şi viziune pe termen lung
Clinica din AFI Park face parte din strategia de extindere a grupului, care are în vedere deschiderea a încă două clinici în următorul an.
„Piaţa serviciilor stomatologice din România, incluzând sfera de radiologie, tomografie dentară şi pe cea de laboratoare de tehnică dentară, tocmai a depăşit pragul de 1 miliard de euro şi în 2023 a avut o creştere de peste 18%, dar rămâne în continuare foarte fragmentată. În acest context, noi ne concentrăm pe o dezvoltare sustenabilă, prioritizând menţinerea unui nivel ridicat al calităţii actului medical. Avem capacitatea de a mai deschide cel puţin două clinici anul viitor, din fonduri proprii, însă creşterea noastră nu urmăreşte expansiunea rapidă, ci o evoluţie prudentă, constantă şi sănătoasă, la fel ca până acum”, a concluzionat Bogdan Ciucu.
Despre Dental Elite
Dental Elite este un lanţ de clinici premium, ce oferă tratamente dentare complete şi minim-invazive, prin servicii avansate de implantologie, protetică şi estetică, ortodonţie şi stomatologie generală, în Braşov şi Bucureşti. Fondat în 2018, din experienţa a două generaţii de medici stomatologi, Dental Elite practică o medicină de precizie, cu ajutorul unei echipe multidisciplinare de medici şi a tehnologiei de avangardă.
De-a lungul celor 6 ani de activitate, Dental Elite a avut grijă de peste 23.000 de zâmbete, cu ajutorul a peste 40 de medici specialişti, cu pregătire naţională şi internaţională. Pe lângă dorinţa de a reda zâmbetul şi sănătatea orală a pacienţilor săi adulţi sau copii deopotrivă, Dental Elite se concentrează şi pe a oferi o experienţă medicală empatică şi pozitivă, ce pune în centrul ei relaţia medic-pacient şi confortul tuturor celor care le trec pragul.
Medicina de elită practicată de Dental Elite se regăseşte în toate cele 4 clinici din:
- Bucureşti – Dorobanţi: Str. Sergent Gheorghe Anghel, nr. 4, sector 1
- Bucureşti – AFI Tech Park 4-5: Bd. Timişoara, nr. 4A, sector 6
- Braşov – Centrul Civic: Str. Mihai Viteazul, nr. 22
- Braşov – Coresi: Str. Camil Petrescu, nr. 2