Asociaţia Moaşelor Independente (AMI), în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), derulează la nivel naţional un program educaţional dedicat copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi, prin intermediul căruia oferă cursuri şi sprijin specific pentru sănătatea sexuală şi reproductivă şi prevenirea abuzurilor în rândul minorilor aflaţi în sistemul de protecţie specială.
În cadrul parteneriatului, Asociaţia Moaşelor Independente a furnizat, începând din luna februarie până în prezent, 10 cursuri pe teme de educaţie pentru sănătate, educaţie sexuală şi pentru prevenirea violenţei, a abuzurilor, a hărţuirii şi a traficului de persoane pentru 125 de copii din sistemul de protecţie din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 2, Sector 5 şi Sector 6 din Bucureşti, respectiv din cadrul DGASPC Giurgiu şi Galaţi. Nouă cursuri au avut loc în format fizic, iar unul în format online (Galaţi).
Dintre cei 125 de copii care au beneficiat de cursuri, 35 au vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, iar 90 au vârsta peste 14 ani. 11 sunt mame minore, cu vârste între 13 şi 19 ani, cu unul sau doi copii.
„Prin intermediul acestui parteneriat, organizăm prezentări interactive, structurate sub forma a două module, adaptate nivelului de înţelegere pe grupe de vârstă. Un modul este destinat educaţiei pentru sănătate reproductivă, organizarea acestei prezentări fiind făcută pentru două grupe de vârstă, de 10 - 14 ani şi de peste 14 ani. Subiectele abordate includ anatomia organelor reproducătoare, menstruaţia, metode contraceptive, protecţia împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală, protejarea de sarcini nedorite, mituri, iar pentru grupa de vârstă 10 - 14 ani prezentăm în plus noţiuni despre pubertate şi igienă intimă atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. Fiecare subiect este abordat într-un mod prietenos, adaptat vârstei, atât din punctul de vedere al limbajului, cât şi al unor ilustraţii pentru înţelegerea noţiunilor. Cel de-al doilea modul include subiecte precum consimţământul, abuzurile sexuale, violenţa cibernetică, violenţa domestică şi ciclul violenţei, cu aceleaşi menţiuni legate de limbaj şi ilustraţii. Cursurile sunt susţinute de persoane cu pregătire medicală şi experienţă în domeniu - moaşe licenţiate şi studenţi la medicină din anii V şi VI - astfel încât să creăm un mediu deschis şi confortabil tuturor copiilor şi adolescenţilor. În plus, ne bucurăm că putem crea o interacţiune bună cu copiii şi adolescenţii, astfel încât la sfârşitul prezentării să simtă că pot adresa orice fel de întrebări fără ruşine”, a explicat Irina Mateescu, moaşă licenţiată, vicepreşedintă a Asociaţiei Moaşelor Independente.
„Este nevoie de astfel de proiecte la nivelul comunităţii, cu atât mai mult cu cât vorbim despre copiii şi tinerii aflaţi în sistemul de protecţie specială. Pentru ei poate fi mult mai dificil să capete încredere în cei din jur, pentru a vorbi deschis sau a căuta răspunsuri la toate întrebările sensibile, pentru că relaţiile cu părinţii, cu familia sunt, de cele mai multe ori, complicate sau inexistente. Este important ca aceşti copii şi tineri să primească informaţii corecte, adaptate vârstei lor, să ştie să identifice un abuz, să ştie cum să evite să ajungă în astfel de situaţii sau cui să ceară ajutor dacă sunt victime. Din nefericire, suntem încă pe primul loc în Europa la numărul de mame minore, iar unul dintre motivele pentru aceste statistici înfiorătoare îl reprezintă şi reticenţa îndelungată, la toate nivelurile, faţă de introducerea orelor de educaţie sexuală în şcoli. Ne aşteptăm de la nişte copii şi tineri să ia decizii responsabile, deşi nu le-am explicat niciodată nimic despre situaţiile limită în care pot ajunge... Mă bucur că există astfel de iniţiative, în care specialişti dedicaţi sunt dispuşi să stea de vorbă cu aceşti tineri şi găsesc calea de comunicare cu ei. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse au susţinut permanent orice proiect menit să sprijine copiii şi tinerii îngrijiţi în sistemul de protecţie specială. Ei trebuie să-şi cunoască în aceeaşi măsură şi drepturile, şi obligaţiile, iar datoria noastră este să-i informăm, să le oferim toate explicaţiile de care au nevoie şi să-i facem conştienţi de riscurile la care se expun atunci când iau decizii fără să evalueze corect consecinţele, iar astfel de decizii pot să-i afecteze pe viaţă”, a declarat preşedintele ANPDCA, secretarul de stat Rareş-Petru Achiriloaie.
„Informaţiile corecte şi accesibile despre sănătate şi sănătatea reproducerii contribuie la dezvoltarea unei atitudini sănătoase şi responsabile faţă de propriul corp şi în relaţiile interpersonale. De asemenea, încercăm să scădem dezinformarea cu privire la subiecte atât de importante, dar considerate tabu, şi să creştem conştientizarea asupra importanţei folosirii metodelor de contracepţie şi de protecţie împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală. Totodată, educaţia în domeniul prevenirii abuzurilor şi recunoaşterii situaţiilor de pericol contribuie la creşterea nivelului de conştientizare şi protecţie în rândul copiilor şi adolescenţilor instituţionalizaţi. Informaţiile şi resursele pe care le oferim îi ajută să devină mai conştienţi de drepturile lor, să-şi exprime opiniile şi să-şi dezvolte abilităţile de a lua decizii informate. În prezent, sunt aproximativ 40.000 de copii şi tineri aflaţi în sistemul de protecţie şi este esenţial să beneficieze de aceste cursuri şi să aibă acces la informaţii şi resurse care să îi ajute să se protejeze de abuzuri şi să ia decizii sănătoase”, a declarat Irina Mateescu.
Asociaţia Moaşelor Independente a lansat recent în cadrul AMI Youth Helpline - primul helpline la nivel naţional dedicat tinerilor şi adolescenţilor pentru sănătatea sexuală şi reproductivă şi combaterea violenţei de gen - şi o serie de cursuri online gratuite pentru tinerii şi adolescenţii din România, unde aceştia pot învăţa cum să se protejeze de infecţii cu transmitere sexuală, sarcini nedorite, abuzuri şi dezinformări care îi pot afecta fizic şi emoţional. Înscrierile la cursuri se pot face aici individual sau pentru grupuri de copii (de către un reprezentant al unei şcoli, spre exemplu) sau prin AMI Youth Helpline +40 722 265 269, linie telefonică disponibilă zilnic, inclusiv în weekend, în intervalul 9.00 - 21.00.